Concursul „Neam și Credință străbună!”, în Protopopiatul Săveni
Chiar dacă 1 iunie a trecut, totuși copilăria are ceva aparte, care atrage atenția și se evidențiază ori de câte ori are ocazia. Un astfel de moment a fost și sâmbătă, 2 iunie 2018, când a avut loc Concursul „Neam și Credință străbună!” la sediul Protopopiatului Săveni.
Concursul „Neam și Credință străbună!” a fost dedicat Anulului Omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 și a avut binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul a creat prilejul ca tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani să compună poezii care să evidențieze tematica Anului omagial, iar copii cu vârsta de până în 12 ani să încânte auditoriul cu melodii patriotice care să transmită purtarea de grijă a înaintașilor făță de neamul și credința strămoșească. La concurs au participat copii și tineri din 13 parohii ale Protopopiatului Săveni, care au dat dovadă atât de talent prin compus sau cântat, cât mai ales de conștiinta apartenenței de acest neam și credință și de faptul că acestea două sunt strâns legate și că ele vor fi garantul dăinuiței noastre în timp.
Juriul a fost format din d-na învățătoare Roman Doina de la Școala Generală Săveni, d-na prof. Nichita Maria de la Școala Generală Știubieni și pr. Merăuță Vasile, responsabil cateheză în Protopopiatul Săveni, care au avut o misiune dificilă în încercarea de a evidenția prestanța copiilor și tinerilor care au participat la concurs.
Toți concurenții au primit un premiu de participare datorită talentului lor, iar prin punctajul obținut s-au evidențiat următorii: la Secțiunea Literară pe locul I s-a clasat Striblea Nicoleta de la Parohia Negreni, pe locul al II-lea Rățoi Iustina de la Parohia Sadoveni și pe locul al III-lea Ariciuc Alexandra de la Parohia Bozieni; la Secțiunea Muzică pe locul I s-a clasta Marilena Georgiana de la Parohia Vorniceni II, pe locul al II-lea Bălan Valentina de la Parohia Sfântul Gheorghe Săveni și pe locul al III-lea Romanescu Mihai-Mădălin de la Parohia Bozieni.
Cu toate că activitatea s-a înscris în liniile unui concurs și în tematica Anului omagial, cea care s-a evidențiat a fost copilăria prin emoțiile și năzuințele surprinse, prin vocile cristaline și gingașe care căutau să puncteze aspecte importante ale oamenilor mari: Neamul și Credința. (Pr. Merăuță Vasile, responsabil cateheză Protopopiatul Săveni)