Având în vedere faptul că pe data 5 noiembrie a.c. s-au împlinit 136 de ani de la nașterea marelui scriitor și academician Mihail Sadoveanu, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, la inițiativa doamnei director adjunct Steluța Pîslar și cu aprobarea directorului principal Angelo Cătălin Bărbuță, a inclus în programul manifestărilor dedicate „Zilelor Liceului” și conferința „Mihail Sadoveanu și credința străbună”. Invitatul special al manifestării culturale a fost părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumen al Schitului Vovidenia-Neamț și custode al Casei Memoriale „Visarion Puiu” și Muzeului „Mihail Sadoveanu”. La eveniment au fost prezenți profesori ai unității de învățământ, preoți, precum și un auditoriu format din 600 de elevi din clasele IX – XII. Printre invitați s-a numărat și d-na Daniela Răileanu, inspector şcolar pentru educaţie timpurie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, cea care l-a prezentat elevilor în debutul întâlnirii pe părintele Mihail Daniliuc.

În prima parte a prezentării, părintele conferențiar a vorbit despre copilăria și adolescența lui Mihail Sadoveanu, perioadă care avea să-l marcheze pe marele scriitor toată viața: „Din păcate, mulți dintre tinerii de azi nu găsesc modele pe care să le urmeze în viață și tocmai de aceea consider că posibilitatea de cunoaștere a vieții unui scriitor, cu bucuriile și scăderile lui, căutări inerente, împliniri și neîmpliniri, poate constitui un model care ne este la îndemână. Ca să înțelegeți de ce Sadoveanu a iubit foarte mult credința străbună, și a iubit-o îndeosebi prin cuvântul scris, prin «liturghia cuvântului» rostit și scris, trebuie să cunoașteți viața marelui scriitor și din perioada copilăriei și a adolescenței, căci din această perioadă a vieții noi de multe ori ne luăm seva, energia, puterea de care ne folosim pentru a răzbate în viață. Sadoveanu nu a fost un copil foarte fericit; s-a născut într-o mezalianță, o legătură nepotrivită dintre un boier și o țărancă. Boierul era avocat în Pașcani, cu o stare materială bună, dar mama scriitorului era o femeie de la țară, simplă, neștiutoare de carte, singurul atuu, faptul că era frumoasă, dovedindu-se a fi un dezavantaj în cele din urmă. Promițându-i că o va lua de soție, boierul profită de naivitatea fetei și o aduce ca logodnică la Pașcani. După ce se naște pruncul Mihail, boierul nu-și ține promisiunea de a legaliza relația, ci, mai mult de atât, o șantajează pe tânără mama: ori acceptă să fie slujitoare în casă, ori pleacă fără prunc. În această situație, Profira Ursachi, mama scriitorului, acceptă condiția umilă de a rămâne slujnică, doar pentru a-și crește copilul. Putem afirma că această femeie este una dintre multele mame sfinte ale neamului românesc, care și-a jertfit propria existență pentru binele copilului ei. Aș putea spune că în Profira Ursachi se regăsește însăși viața mamelor noastre, care, pentru binele nostru, sunt capabile chiar să-și dea viața sau să trăiască atât viața lor, cât și viața noastră deopotrivă. Dacă o mamă are patru, cinci sau opt copii, trăiește necazurile și bucuriile a patru, cinci sau opt vieți, alături de viața proprie.  Având o copilărie înlăcrimată, marcată oarecum de condiţia grea a mamei, dar şi de comportamentul glacial al tatălui, boierul Alexandru Sadoveanu din Paşcani, care nici măcar nu a voit să-l recunoască la naştere ca pe propriul copil, Mihail a fost crescut cu nesfârşită afecţiune de jertfelnica sa mamă, care i-a sădit în suflet nenumărate deprinderi frumoase. Între acestea, de departe s-a evidenţiat dragostea pentru natură, drumeţii, ba chiar pentru pelerinaje. Cu ea de mână, a participat la numeroase hramuri nemţene, neuitându-le niciodată. La vârsta maturităţii a reînnodat tradiţia, devenind un pelerin atent în căutarea unor clipe unice: a călătorit nu doar fiziceşte prin vetustele chinovii nemţene, ci şi spiritual, prin istoria de multe veleaturi a lor”.

„Vă îndemn să vă iubiți istoria neamului și pe cei care au creat această istorie”

După ce a trecut în revistă viaţa scriitorului, evidenţiind o serie de aspecte mai puţin cunoscute, părintele Mihail a ţinut să reliefeze o latură a operei sadoveniene, anume scrierile hagiografice, care, din păcate, sunt aproape necunoscute: „Mihail Sadoveanu s-a dovedit un iubitor statornic al valorilor Sfintei noastre Ortodoxii. Bun cunoscător al Sfintei Scripturi, precum şi al multor scrieri religioase, a arătat încă din anii tinereţii o pasiune deosebită pentru Proloage sau Vieţile Sfinţilor, pe care, aşa cum bine observa scriitorul, «înaintaşii noştri le citeau cu multă râvnă în ceasurile durerilor lor». Dragostea lui Sadoveanu pentru literatura religioasă nu s-a oprit doar la acest aspect. Cu trudă şi veneraţie faţă de vieţile celor proslăviţi de Dumnezeu cu darul sfinţeniei, romancierul a surprins pe toată lumea publicând la Editura «Cartea Românească», în 1924, volumul hagiografic «Spre Emaus». Pasiunea pentru biografia unor sfinţi, repovestită într-un limbaj de o rară frumuseţe, s-a făcut simţită şi în alte scrieri: «Sfintele amintiri», un fel de continuare a celei dintâi, apoi «Istoria Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf de la India». Toate acestea au fost reaşezate sub teascul tiparului în 1947, primind un nume generic: «Legende sfinte». Trebuie să precizăm un lucru extrem de important legat de titlul cărţii: sintagma aceasta - legende sfinte - îşi are originea în expresia «legenda aurea« (sau legenda sanctorum), consacrată, încă din Evul Mediu, ca denumind o culegere de scrieri cuprinzând vieţile sfinţilor şi nicidecum anumite basme ori povestiri inventate de mintea omului, cum în mod obişnuit s-ar putea înţelege prin noţiunea de legendă“. Invitatul a amintit și de ultima dorință a marelui scriitor: „Cred că ultima dorință a lui Mihail Sadoveanu, nerespectată, de altfel, dezvăluie mult din tainele sufletului său, dar și apartenența la Biserica străbună. În clipele cele din urmă, condeierul a murmurat aproape stins: «voiesc să mă înmormântați aici, la Neamț, printre călugări și voievozi»”.

Spre finalul comunicării, părintele Mihail Daniuliuc le-a adresat celor prezenți câteva îndemnuri: „Dragi elevi, Sfântul Vasile cel Mare, în «Scriere către tineri», o omilie foarte frumoasă, ne îndeamnă să fim asemenea albinelor, care culeg nectar și de pe flori otrăvitoare ca să facă miere. Parafrazându-l pe Sfântul Vasile, putem spune că ai noștri oameni de cultură, ca oameni poate au avut scăderi, dar noi suntem datori să culegem din viața lor ceea ce este frumos și demn de urmat. De aceea, ca un îndemn, vă spun să vă iubiți la fel de mult cum și-a iubit Sadoveanu mama; scriitorul își vedea mama ca pe o sfântă icoană. De asemenea, vă îndemn să vă iubiți istoria neamului și pe cei care au creat această istorie: pe cei care au apărat țara, glia și credința străbună cu piepturile lor, făcând din sângele propriu cerneală pentru letopisețele țării noastre. Suntem datori să învățăm de la Sadoveanu și să prețuim frumețile țării pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, nu stăpânindu-le în mod egocentrist, ci conservându-le și trimițându-le mai departe generațiilor viitoare”.

În cea de-a doua parte a conferinţei, invitatul a răspuns numeroaselor întrebări adresate de cei prezenți. La final, elevii au putut admira câteva obiecte personale de-ale scriitorului Mihail Sadoveanu, aduse de părintele Mihail Daniliuc de la muzeul unde este custode.