Conferința de lansare a Proiectului DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă
Sâmbătă, 8 august 2015, în Sala mare „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, începând cu ora 10.00, va avea loc Conferința de lansare a Proiectului DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă.
Proiectul DAR este un parteneriat între Episcopia Ortodoxă Română a Devei și Hunedoarei și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea cu 200 a numărului de persoane menținute și reintegrate în educația obligatorie prin elaborarea și aplicarea de metode și instrumente specifice educației remediale de tip A doua șansă la nivelul comunității locale precum și prevenirea și combaterea abandonului școlar și reintegrarea socială a 800 de copii aflați în dificultate, cu vârste între 5 și 16 ani.
Proiectul „DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă” contribuie în mod activ la realizarea obiectivelor Axei Prioritare 2 a POSDRU – Domeniul Major de Intervenție 2, prin prisma faptului că vizează prevenirea abandonului școlar, prin dezvoltarea parteneriatului școală-comunitate-părinți. Proiectul, prin activitățile ce le cuprinde, pune accentul pe soluții inovative pentru reducerea absenteismului, creșterea motivației pentru învățare, programe de tip „școala după școală”, educație remedială și învățare asistată pentru copiii defavorizați.
Conferința de lansare a Proiectului DAR va avea loc mâine, 8 august, în Sala mare „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, începând cu ora 10.00.
Sursa: http://episcopiadevei.ro/