La Parohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din München, slujba Utreniei și Sfinta Liturghie au fost săvârșite de către pr. paroh Alexandru Nan și diaconii Julian Dettling și Ștefan Umbrărescu, în prezența unui mare număr de credincioși.

La sfârțitul Sfintei Liturghii a avut loc conferința cu tema „Centenarul Patriarhiei Române: Istorie și Spiritualitate”, susținută de către dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române. 

Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim Joantă și prin strădania pr. prot. dr. Alexandru Nan,  care a subliniat importanța cultivării memoriei și a identității spirituale în rândul credincioșilor români din diaspora.

În debutul conferinței, prof. Mircea Abrudan a amintit cuvintele lui Mihai Eminescu, care numea Biserica „mama spirituală a poporului român”, accentuând rolul esențial pe care aceasta l-a avut de-a lungul secolelor în formarea conștiinței naționale și a unității de credință.

Tema centrală a conferinței a fost aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, moment istoric ce încununează o lungă evoluție a vieții bisericești și naționale. Profesorul a explicat că “patriarhia este cea mai înaltă formă de organizare a Bisericii”, amintind că în secolele IV și V au fost recunoscute de sinoadele ecumenice cele cinci scaune patriarhale vechi: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, ai căror întâistătători au primit titlul de „patriarh”, adică „protopărinte” sau „părinte al părinților”.

Totodată, s-a evocat începuturile ideii de patriarhat în spațiul românesc: în martie 1919, preotul arădean Gheorghe Ciuhandu a propus oficial instituirea Patriarhiei Române. Intelectuali și istorici de seamă, precum Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș și Nicolae Iorga, au susținut această inițiativă prin argumente demografice, teologice și de demnitate națională, afirmând nevoia de a exprima și la nivel bisericesc unitatea și maturitatea poporului român.

După ce în 1864 Biserica Ortodoxă Română devenise autocefală, recunoscută de Patriarhia Ecumenică, conducerea de stat, reprezentată de Ion I.C. Brătianu și Regele Ferdinand I, a identificat în anii ’20 necesitatea ridicării Bisericii la un rang pe măsura identității naționale. Într-un context politic complicat, Parlamentul României a votat în unanimitate această hotărâre, exprimând voința comună a clerului și a poporului.

Astfel, la 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a decis ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, iar mitropolitul primat a fost ridicat la treapta de patriarh. La 25 februarie 1925 a fost promulgată Legea de înființare a Patriarhiei Române, iar la 6 mai 1925 au fost adoptate Legea și Statutul de organizare a Bisericii, întemeiate pe principiile “Statutului Organic al lui Andrei Șaguna”. În ziua de 1 noiembrie 1925 a avut loc întronizarea primului Patriarh al României, Miron Cristea (1925–1939).

Invitatul a amintit și perioada dificilă a regimului comunist, subliniind faptul că, în ciuda presiunilor ideologice, “credința a rămas vie în sufletul poporului”, iar după 1990 majoritatea românilor continuau să creadă în Dumnezeu, semn al puterii spirituale a Bisericii.

În finalul conferinței, domnul Profesor a adresat un îndemn cald către toți cei prezenți: „Să recunoaștem istoria și să știm cine suntem și ce identitate avem, să aprofundăm învățătura de credință și să iubim Biserica”.

La sfârșitul conferinței, în nume personal, dar și în numele numeroșilor credincioși prezenți, pr. paroh Alexandru Nan i-a mulțumit conferențiarului, adresându-i totodată invitația de a poposi mai des în sânul comunității românești din capitala Bavariei. (diac. Ștefan Umbrărescu)