Sărbătoarea copilăriei la Parohia „Buna Vestire” din München
Duminică, 7 iunie 2026, Parohia „Buna Vestire” din München a găzduit o activitate dedicată copiilor, desfășurată într-o atmosferă de bucurie, joc și comuniune. Cei mici au fost în centrul atenției, oferind momente pline de emoție prin poeziile și cântecele pregătite cu ocazia Zilei Copilului.
Participanții s-au bucurat de un program variat, care a inclus jocuri, activități recreative și momente artistice. În același timp, gospodinele parohiei au pregătit numeroase bunătăți, apreciate deopotrivă de copii și de adulți.
Petrecerea a debutat cu „Dansul Bucuriei”, iar entuziasmul celor prezenți s-a păstrat pe tot parcursul zilei. Un moment îndrăgit de copii a fost cel al picturii pe față, când chipurile lor au prins culoare prin flori și personaje inspirate din lumea poveștilor.
Nu au lipsit nici jocurile tradiționale și activitățile sportive, precum de-a v-ați ascunselea, săritura cu sacul, baloanele de săpun și fotbalul. Acestea au oferit copiilor prilejul de a socializa, de a lucra în echipă și de a petrece timp de calitate împreună.
La finalul evenimentului, cei mici și-au exprimat dorința ca astfel de întâlniri să fie organizate cât mai des, mărturisind cu entuziasm: „Mai vrem!”.
Activitatea a reprezentat un nou prilej de întărire a legăturilor dintre membrii comunității parohiale și de celebrare a copilăriei, prin bucurie, prietenie și momente de neuitat.
(prof. educator Ioana Mirela Herghelegiu)
