Conferinţa despre incluziunea socială la sediul mitropolitan din Timişoara

Arhiepiscopia Timişoarei

Conferinţa despre incluziunea socială la sediul mitropolitan din Timişoara

Centrul Regional de Resurse pentru Promovarea şi Dezvoltarea Economiei Sociale Vest a organizat vineri, 19 august, conferinţa finală a proiectului 'Împreună, pentru o societate mai bună'.

S-au analizat rezultatele atinse în urma implementării proiectelor în domeniul economiei şi al incluziunii sociale. Beneficiarii proiectului sunt persoanele de etnie romă, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi cele cu venit minim garantat.

Conferinţa 'Împreună, pentru o societate mai bună' s-a desfăşurat în Sala de festivităţi a Centrului eparhial al Mitropoliei Banatului. Întâlnirea a făcut parte din seria evenimentelor regionale şi a reunit reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţul Timiş, reprezentanţi ai societăţii civile, primari ai localităţilor beneficiare, beneficiari ai cursurilor de formare profesională, precum şi organizaţii de profil. În cadrul evenimentului, experţii Centrul Regional de Resurse pentru Promovarea şi Dezvoltarea Economiei Sociale Vest au oferit informaţii cu privire la rezultatele proiectului şi avantajele parteneriatelor la nivel regional. Totodată, au avut loc dezbateri şi discuţii interactive între participanţi, referitoare la incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din regiunea Vest.

sursa: ziarullumina.ro