Conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale va avea loc la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale va avea loc la Iaşi

În perioada 9-12 ianuarie 2019, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se va desfăşura la Iaşi conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale. Tema generală a evenimentului este „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”.

Conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA) va avea loc în perioada 9-12 ianuarie 2019, la Iaşi. Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul oficial al IOTA - https://iota-web.org.

Conferinţa inaugurală are loc cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, acordată în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2016, şi este organizată în colaborare cu Arhiepiscopia Iaşilor şi cu Editura Doxologia.

Evenimentul se bucură de adeziunea a numeroase organizaţii teologice, între care amintim: Şcoala Ortodoxă Teologică Greacă şi Institutul Patristic Pappas (Brookline, Massachusetts), Centrul de Studii Creştin-Ortodoxe al Universităţii Fordham (New York), Institutul Teologic Ortodox „Sf. Vladimir”, Institutul Ecumenic Huffington (Los Angeles), Academia Teologică „Sf. Ignatie” (Sodertalje, Suedia).

Tema generală a conferinţei de la Iaşi este „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”, iar sesiunile conferinţei se vor circumscrie următoarelor subiecte: Statutul actual al Teologiei Dogmatice; Teologia Naturală în Tradiţia Ortodoxă; Creaţie şi Ecologie; Ortodoxia şi provocarea Islamului; Biserica în Filosofia Modernă; De la Eclesiologia Euharistică la Biserica Cetate; Sinodalitatea Ortodoxă; Ecumenicitatea Ortodoxă după Creta; Etica în gândirea ortodoxă; Critica biblică contemporană şi exegeza patristică; Interpretarea teologiei palamite astăzi; Creştinismul oriental şi moştenirea patristică; Femeia în Teologia Ortodoxă şi Liturghie; Ortodoxia în spaţiul public şi în media; Filocalia de-a lungul secolelor; Paradigme ale Studiilor Biblice Ortodoxe. În cadrul conferinţei, prezentările vor dura 15-20 de minute, urmate de 5-20 minute de discuţii.

Înfiinţată în februarie 2017, Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA) îşi propune să crească potenţialul formator al tradiţiei intelectuale ortodoxe, prin crearea unui forum academic interdisciplinar, unde să fie cultivate, aprofundate şi împărtăşite rezultatele cercetării în domeniul teologiei ortodoxe de cadrele didactice, studenţii din învăţământul universitar teologic, ierarhia bisericească şi diferitele organizaţii laice.

Cine sunt invitaţii conferinţei inaugurale

Între vorbitorii invitaţi la conferinţa inaugurală se regăsesc personalităţi ale Teologiei Ortodoxe academice recunoscute în plan internaţional: Andrew Louth (Marea Britanie), Peter Bouteneff (SUA), John Behr (SUA), Marry Cunnigham (SUA), David Bradshaw (SUA), Alexis Torrance (Marea Britanie), Michel Stavrou (Franţa), Aristotle Papanikolau (Grecia), John McGuckin (SUA), Patriciu Vlaicu (România), Radu Preda (România), Sebastian Moldovan (România), Elizabeth Theokritoff (Marea Britanie), Risto Aikonen (Finlanda), Bruce Beck (SUA), Anna Briskina (Germania), John Chryssavgis (Grecia), George Demacopoulos (Grecia), Nicholas Denysenko (Ucraina), Ivan Dimitrov (Bulgaria), Bohdan Djakovic (Serbia), Carrie Frost (SUA), Paul Gavrilyuk (SUA), Michael Hjalm (Suedia), Cyril Hovorun (Ucraina), Radu Bordeianu (SUA), Edith Humphrey (Patriarhia de Antiohia), Pantelis Kalaitzidis (Grecia), Assaad Elias Kattan (Liban), Chris Knight (Marea Britanie), Vassa Larin (Austria), Lucian Leuştean (Marea Britanie), Alexander Lingas (Grecia), John Manoussakis (Grecia), Ivan Moody (Portugalia), Irina Paert (Estonia), Marcus Plested (Marea Britanie), Elizabeth Prodromou (Marea Britanie), Vera Shevzov (Rusia), James Skedros (SUA), Michel Stavrou (Franţa), Richard Swinburne (Marea Britanie), Alexander Treiger (SUA), Lucian Turcescu (Canada), Petros Vassiliadis (Grecia), Tony Vrame (SUA), Gayle Woloschak (SUA), Igor Zaitsev (Rusia).

Citește despre: