Conferință la Iași: „„România pentru Familie”

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferință la Iași: „„România pentru Familie”

    • Conferință la Iași: „„România pentru Familie”
      Conferință la Iași: „„România pentru Familie”

      Conferință la Iași: „„România pentru Familie”

Duminică, 13 martie 2016, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc conferința „România pentru Familie”. Evenimentul este organizat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) - filiala Iași, Asociația Familia Tradițională, Youth Association for Personal Development and Innovative Programs și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Conferința va fi susținută de prof. univ. dr. Constantin Cucoș, jurnalistul Ioan Șolea, scriitorul Mihai Gheorghiu și lect. dr. Constantin Iulian Damian. Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit Fulvia Horobeț, membru Comitetul Executiv al APOR-Asociația Părinți pentru Ora de Religie filiala Iași: „Familia naturală este principiul care dă sens și bucurie vieții. Această temă, analizată atât din punct de vedere religios, cât și științific, este una dintre temele cheie ale umanității. Cuvântul «familie» nu poate avea miez decât numai atunci când are atât la bază și în întreaga sa construcție uniunea sacră dintre bărbat și femeie, pentru a fi de folos dezvoltării vieții și responsabilității asumate de a transmite din generație în generație acest miracol unic și fascinant. Numai familia care asigură, de la temelie și cât mai mult timp toate condițiile continuării vieții, poate avea credibilitate și autoritate. Este nevoie să apărăm viața și să-i îmbunătățim calitatea. Copiii noștri au nevoie, de asemenea, de un climat securizat, de un mediu plin de frumusețe și de bunătate. Pentru a avea un viitor sănătos, copiii noștri au nevoie de părinți responsabili, care să le lumineze calea pentru primirea învățăturilor bune, corecte și sănătoase. Tot ceea ce conduce la baricadarea sau închiderea căii vieții nu poate fi promovat sau lăsat să aducă în vreun fel atingere sufletului copiilor noștri. Pledăm pentru viață, pentru bucuria de a împărtăși împreună învățătura despre familia care poate continua miracolul vieții în mod natural. Invităm pe toți cei care doresc să-și hrănească sufletul cu învățături legate de respectul față de viață, față de familie și față de valorile perene ale acestor mari repere spirituale, să participe la conferința de duminică, 13 martie 2016, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași. Invitații noștri, personalități marcante ale scenei universitare ieșene și naționale, își vor aduce contribuția la reușita evenimentului”. 

Intrarea la eveniment este liberă. 

Citește despre: