Conferinţă pastorală semestrială în cadrul Anului Omagial Euharistic la Padova
Astăzi, 28 martie, a avut loc la Padova conferinţa semestrială pastorală, în cadrul Anului Omagial Euharistic, a tuturor clericilor din Nord Estul Italiei. La conferinţă au participat următoarele protopopiate: Triveneto 1, Triveneto 2 şi partea de est a protopopiatului Emiglia Romagna.
În prima parte a întâlnirii, după Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, au avut loc două conferinţe tematice legate de Anul Omagial Euharistic: Taina Sfintei Împărtăşaniei în scrierile şi în lucrarea pastorală a Sfinţilor Părinţi - prezentată de Pr. Gheorghe Verzea; şi Spovedania – Dobândirea Împărăţiei prin pocăinţă - prezentată de pr. Avram Matei.
În a doua parte a întâlnirii s-au discutat mai multe aspecte pastoral misionare dar şi administrative dintre care amintim:
a) Prezentarea proiectului de publicizare a 5 per mille din impozit pentru persoanele fizice şi juridice care fac declaraţiile de impozit;
b) Prezentarea pelerinajelor pentru anul 2014;
c) Sporirea misiunii pastorale în zonele defavorizate, în spitale şi în închisori;
d) Prezentarea programului de cursuri tematice a Centrului de Studii Dumitru Stăniloae de la Paris, pentru clerici şi mireni pentru anul 2014;
La sfârşitul întâlnirii au fost prezentate cărţile şi materialele didactice legate de Anul Omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii pentru a putea fi la rândul lor prezentate şi distribuite în parohii. (Sursa: episcopia-italiei.it)