Conferinţa preoţească a Protopopiatului pentru Estul Canadei la Quebec

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Conferinţa preoţească a Protopopiatului pentru Estul Canadei la Quebec

Vineri şi sâmbătă, 9-10 mai 2014, preoţii din Protopopiatul pentru Estul Canadei s-au întâlnit la Parohia Naşterea Maicii Domnului din Gatineau, Quebec. Împreună cu cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru cele două Americi, preoţii au discutat problemele curente pastoral-misionare şi administrative ale parohiilor.

Ca şi introducere în Agenda şedinţei a fost discutat Procesul Verbal de la precedenta Conferinţă preoţească, respectiv principalele idei ce au fost împlinite de la acea întâlnire. Ziua de vineri s-a încheiat cu slujba Sf. Maslu în sobor de 10 preoţi şi 2 ierarhi.

Prima prezentare a avut tema Taina Spovedaniei şi Taina Împărtăşaniei şi a fost prezentată de către părintele Grigorie Ţăpuc, preot la Parohia Sf. Matei din Ottawa, ON. Tema s-a încadrat în tematica generală a anului 2014, An omagial euharistic al sfintei spovedanii şi sfintei împărtăşanii în Patriarhia Română. Au urmat discuţii pe marginea temei cu referire mai ales la problematica ce trebuie avută în vedere în ce priveşte taina spovedaniei.

A doua temă a fost prezentată de pr. Constantin Ciubotariu de la Parohia Sf. Arhangheli din Montreal, QC şi s-a referit la Sfinţii Martiri Brâncoveni. Părintele Constantin a vorbit pe larg despre contextul istoric al domniei lui Constantin Brâncoveanu, despre opera culturală şi caritativă a acestuia, despre martiriul primit împreună cu cei patru fii şi sfetnicul Ianache. Lucrarea a fost apreciată în mod deosebit de către cei prezenţi.

S-a trecut apoi la discutarea problemelor pastoral-misionare şi administrative ale Arhiepiscopiei şi parohiilor. S-a stabilit data viitoarei conferinţe preoţeşti, 15-16 mai 2015, la parohia Sf. Ştefan cel Mare şi Sf. Nectarie din Oshawa, Ontario. IPS Arhiepiscop Nicolae a mulţumit părintelui protopop George Chişcă, părintelui Teofil Arsene, gazda conferinţei, şi tuturor preoţilor pentru prezenţă şi implicarea în organizarea acestei întâlniri. Deasemeni, credincioşilor parohiei gazdă pentru primirea deosebită. (Sursa: romarch.org)