Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Roman

La sediul Protopopiatului Roman a avut loc ieri conferinţa de toamnă cu preoţii, prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

La sediul Protopopiatului Roman a avut loc ieri conferinţa de toamnă cu preoţii, prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După cuvântul introductiv al părintelui Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, PS Ioachim Băcăuanul a adus în atenţia preoţilor prezenţi la conferinţă ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. „Preasfinţia Sa a subliniat importanţa intensificării activităţii social-filantropice în parohii. Ultima noutate în ceea ce priveşte activitatea social-filantropică o constituie deschiderea Grădiniţei «Episcop Melchisedec» din cadrul Centrului de zi pentru copii din familii în dificultate din Roman. În cadrul conferinţei s-a amintit că din această toamnă activităţile social-filantropice din Protopopiatul Roman se vor extinde în mediul rural. Astfel vor fi înfiinţate noi centre de zi care să vină în sprijinul copiilor nevoiaşi“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)