Conferință științifică internațională, la Iași: „Credință și comunitate în bazinul mediteranean în Antichitatea târzie și Evul Mediu”
Pe 7 și 8 martie, la București au avut loc primele comunicări ale Conferinței internaționale „Faith and community around the mediterreranean in late antiquity and the middle ages” („Credință și comunitate în bazinul mediteranean în Antichitatea târzie și Evul Mediu”), care va continua la Iași joi, 10 martie 2016, de la ora 10:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”.
Conferința internațională „Credință și comunitate în bazinul mediteranean în Antichitatea târzie și Evul Mediu” este organizată de Colegiul „Noua Europă”, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” - Fundațiile Ferdinand, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Colegiul „Sfântul Nicolae”. Evenimentul se desfășoară în cadrul Programului „Europe next to Europe”, cu sprijinul Riksbankens Jubileumsfond - Suedia și va avea ca invitați profesori și cercetători din diferite orizonturi culturale: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Israel, Germania, etc.
„Este o conferință care încearcă să identifice mecanismele de formare și de transformare a comunităților religioase istorice dominante în peisajul mediteranean, anume cele iudaice, creștine și islamice, cât și interacțiunile lor de la Antichitate la Ev Mediu, perioadă numită Antichitatea târzie. Întreaga conferință este concepută și ca un omagiu adus istoricului de origine engleză Peter Brown, care a avut o carieră semnificativă în America, fiind cel care a contribuit cel mai mult la definirea conceptului de Antichitate târzie ca perioadă distinctă atât de Antichitate, cât și de Evul Mediu. Majoritatea vorbitorilor au o legătură oarecare cu Peter Brown și sunt fie apropiați, fie ucenici”, ne-a declarat d-l Petre Guran, cercetător ştiinţific la Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române, fost bursier al Colegiului Noua Europă și actual secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
„Este onorantă pentru Arhiepiscopia Iașilor și pentru Colegiul Sfântul Nicolae găzduirea unui asemenea eveniment. Recomand cu bucurie acest sărbătoare a spiritului, la care și-au anunțat participarea personalități distinse ale lumii academice internaționale”, a adăugat părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.
Intrarea la eveniment este liberă. Mai multe detalii despre programul conferinței și invitați puteți găsi pe site-ul Colegiului „Noua Europă” - www.nec.ro. (Tudorel Rusu, Amfian Cazac)