Conferinţe semestriale preoţeşti, în protopopiatele Hârlău, Iaşi 3 şi Iaşi 2

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferinţe semestriale preoţeşti, în protopopiatele Hârlău, Iaşi 3 şi Iaşi 2

Zilele trecute au avut loc conferinţe semestriale de toamnă, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în protopopiatele Hârlău, Iaşi 3 şi Iaşi 2. Întâlnirile au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti.

În data de 20 noiembrie, preoţii Protopopiatului Hârlău s-au întâlnit în conferinţă semestrială de toamnă. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Teofan în biserica Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare“ din oraş, din soborul slujitor făcând parte şi părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protoieriei Hârlău. În cadrul slujbei arhiereşti, au fost hirotesiţi întru duhovnic preoţii Mihai Roşca (parohia Oneşti - Plugari, Protopopiatul Hârlau) şi Lazar Dumitru Arin (Parohia Tipileşti, Protopopiatul Iaşi 1). După Sfânta Liturghie, IPS Părinte Teofan a slujit slujba Parastasului pentru părintele Dimitrie Bejan. Conferinţa preoţească a continuat cu vizionarea unui film, care a facilitat înţelegerea tematicii alese pentru întâlnire şi cu prezentarea unui referat. Întâlnirea a conţinut şi dezbateri pe marginea temei, luări de cuvânt ale unora dintre preoţii prezenţi şi îndemnuri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. După conferinţă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-a întâlnit la sediul Protopopiatului cu membrii filialei ATOR Hârlău, apoi a vizitat Casa memorială „Pr. Dimitrie Bejan“.

Programul conferinţelor preoţeşti de toamnă din Arhiepiscopia Iaşilor au continuat luni, 24 noiembrie, cu întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 3. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Ipatele, din soborul slujitor făcând parte şi părintele protopop Mihail Roşu, precum şi preoţii Cercului pastoral nr. 14 - „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca“, coordonaţi de pr. Ciprian George Bamboi. În cadrul slujbei, preoţii Ştefan Mera şi Eugeniu Onu au primit hirotesia în duhovnic.

Conferinţa a continuat în Căminul cultural al comunei Ipatele cu alocuţiunea de deschidere a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, urmată de susţinerea temei „Sfinţii Martiri Brâncoveni - modele pentru creştinii de azi“ de către pr. Vasile Matcovici de la Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din comuna Popeşti. După luările de cuvânt ale preoţilor participanţi, a urmat un program artistic, elevii Şcolii Generale „Dimitrie Sturza“ din Popeşti jucând piesa de teatru „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ de Mihaela Bănică Vatra. Întâlnirea s-a încheiat cu audienţele acordate de IPS Teofan preoţilor înscrişi.

Marţi, 25 noiembrie 2014, a venit rândul preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2 să se reunească în conferinţa semestrială de toamnă, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan în biserica Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sfânta Mahramă a Domnului“ din cartierul ieşean Cantemir, din soborul slujitor făcând parte şi părintele Vilie Doroşincă, protopopul Protoieriei Iaşi 2. Răspunsurile la strană au fost date de preoţii participanţi la conferinţă, iar în cadrul slujbei preoţii Constantin Florin Istrate şi Andrei Vlad Chiriac au primit hirotesia întru duhovnic.

Întâlnirea a continuat la sediul Protopopiatului Iaşi 2 cu alocuţiunea introductivă a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, după care a urmat un scurt film prezentat de Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Centrului eparhial Iaşi. Referatul temei propuse, „Sfinţii Martiri Brâncoveni - modele mărturisitoare pentru creştinii prigoniţi în prezent“, a fost susţinut de pr. Constantin Ciobanu de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Moara de Vânt“ din Iaşi. După luările de cuvânt ale preoţilor prezenţi, pr. protopop Vilie Doroşincă a prezentat temeiurile primite de la Centrul eparhial Iaşi. Conferinţa s-a încheiat cu audienţele primite de IPS Mitropolit Teofan.