Conferințele dedicate rugăciunii continuă și în perioada Penticostarului
După sărbătoarea Învierii Domnului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului împreună cu Centrul Bisericesc Român din München continuă seria de conferințe online despre rugăciune, intitulată „Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Acestea se desfășoară în cadrul programelor din anul 2022, dedicat rugăciunii și sfinților isihaști. Ca și în Postul Mare, conferințele au loc în fiecare marți seara, de la orele 19.00 (ora Germaniei).
După ce în perioada Triodului, cei cinci conferențiari au dezbătut teme specifice postului (Mitropolitul Serafim - Sf. Paisie Velicicovschi, înnoitorul vieții isihaste in Biserica Ortodoxă; Pr. Prof. Gheorghe Holbea – Rugul Aprins și rezistența prin rugăciune; Pr. Dănuț Benga – Crucea și rugăciunea în viața creștinului; PS Damaschin Dorneanul – Rugăciunea ca împărăteasă a virtuților la Sf. Ioan Scărarul; Pr. Prof. Ioan Moga – Rugăciune și autocunoaștere la Sf. Simeon Noul Teolog), seria de conferințe a reînceput marți 3 mai, în perioada Penticostarului, un timp al bucuriei născute din vestea Învierii, avându-l invitat pe Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și-a început expunerea intitulată „Hristos a înviat – Bucuria mea!”, de la celebra expresie a Sfântului Serafim de Sarov, tematizând originea bucuriei pascale atât pe baza textelor liturgice ale slujbelor din Penticostar, cât și printr-o rememorare a capitolelor din Evanghelii dedicate Învierii Domnului și arătărilor Sale către femeile mironosițe și ucenicii Săi.
Conferința, moderată de părintele profesor Daniel Benga, a continuat cu o serie de remarci, întrebări și răspunsuri, pentru mai bine de două ore.
Seria dedicată rugăciunii continuă și în următoarele săptămâni conform programului:
10 mai 2022 – Pr. Prof. Daniel Benga (München) – Istoria, teologia și taina „Rugăciunilor începătoare”
17 mai 2022 – Prof. Dr. Georgiana Huian (Berna) – Inima și rugăciunea inimii la Sf. Diadoh al Foticeii
31 mai 2022 – Ierom. Dr. Ioan Popoiu (Nürnberg) – „Apărătorul cel mare…” – Comentariu la Acatistul Mântuitorului
7 iunie 2022 – Pr. Stareț Melchisedec (M-rea Lupșa) – Rugăciunea în Duhul Sfânt
Accesul la toate conferințele se va face prin intermediul platformei Zoom, de aici: https://us02web.zoom.us/j/88209589996. Emisiunile vor fi retransmise pe canalele Facebook ale Mitropoliei din Nünberg, Centrului Bisericesc din München, ale Trinitas TV și ale Portalului de știri și informații ortodoxe Doxologia de la Iași.
Sursa: mitropolia-ro.de