Conferințele pastoral-misionare de toamnă ale Episcopiei Giurgiului
Vineri, 13 noiembrie 2015, la Centrul Cultural Pastoral „Gavril Drugănescu” din localitatea Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, au avut loc Conferințele pastoral-misionare semestriale din cadrul Episcopiei Giurgiului.
Vineri, 13 noiembrie 2015, în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Gură de Aur și a sărbătoririi în Patriarhia Româna a „Zilei Bibliei”, la Centrul Cultural Pastoral „Gavril Drugănescu” din localitatea Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei pastoral-misionare semestriale de toamnă dedicate anului 2015 – „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi" şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete”. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” – Drugănescu şi a slujbei de Te Deum, săvârșită de arhimandritul Teodor Șerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiului (delegatul Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie), înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
În continuare, în sala „Constantin Brâncoveanu” a Centrului Cultural Pastoral „Gavril Drugănescu”, s-au defășurat lucrările conferinţei de toamnă la care au participat preoţii din cele patru protopopiate: Giurgiu, Bolintin, Mihăileşti şi Hereşti. În cadrul evenimentului au fost susținute referate care au tratat următoarele temele: Sfântul Ioan Gură de Aur, apărător al dreptei credinţe, învăţător al pocăinţei, luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine (părintele Cazacu Adrian – Parohia Hotarele II, Protopopiatul Herești), și Parohia, mediul de cunoaştere şi transmitere a credinţei: predicarea, catehizarea (evanghelizarea) şi educaţia religioasă în viaţa parohiei ortodoxe române în opera Sfântului Ioan Gură de Aur (părintele Bucșăneanu Ionuț Silviu – Parohia Tântava, Protopopiatul Bolintin).
Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=4200