Consfătuirea profesorilor de Religie din Bistriţa Năsăud

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Consfătuirea profesorilor de Religie din Bistriţa Năsăud

La Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ţara Năsăudului a avut loc consfătuirea profesorilor de Religie din judeţul Bistriţa-Năsăud.

La întrunire, care a debutat cu o slujbă de Te Deum, a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Cu această ocazie, după cum informează TRINITAS TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a declarat: „Gândul este următorul: ora de Religie să fie cât mai eficientă. Să nu se mărginească la nişte cunoştinţe scolastice pe care copiii le primesc în şcoală, ci efectiv să se răsfrângă în viaţa lor. Aşa că, am subliniat importanţa legăturii şcolii cu Biserica. Trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu că printre lucrurile bune postdecembriste, poate cel mai bun este introducerea orei de religie în şcolile noastre publice”.

La consfătuire au participat peste 100 de profesori de Religie. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a dăruit tuturor participanţilor volumul realizat de Înaltpreasfinţia Sa şi intitulat ,,Principii de morală creştină”.

sursa: basilica.ro