Consfătuirea semestrială a profesorilor de religie din Arhiepiscopia Târgoviștei

Arhiepiscopia Târgoviştei

Consfătuirea semestrială a profesorilor de religie din Arhiepiscopia Târgoviștei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, s-au desfășurat joi, 31 martie 2016, lucrările Consfătuirii semestriale a profesorilor de religie din județul Dâmbovița, cu tema Ora de religie în Uniunea Europeană.

Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Seminarului Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgoviște, sub coordonarea părintele Ionuţ Ghibanu, Vicar eparhial, care a prezentat mesajul Înaltpreasfinției Sale.

În cadrul consfătuirii a fost reiterată importanța orei de religie în demersul misionar educaţional al Bisericii noastre, precum şi responsabilitatea profesorilor de religie în promovarea viziunii spirituale şi culturale creştine şi româneşti tradiţionale, atât de necesară în buna dezvoltare educaţională a tinerei generaţii.

De asemenea, a fost prezentată situaţia Asociaţiei Opera Teologică Ortodoxă, statutul Asociaţiei profesorilor de religie, parteneriatul educaţional dintre Arhiepiscopia Târgoviştei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, intitulat Alianţă pentru o speranţă, proiectul catehetic al Patriarhiei Române, intitulat Biserica şi Şcoala din sufletul meu, situaţia parteneriatelor dintre parohii şi şcolile din jurisdicţia lor în Eparhie, precum şi alte chestiuni curente ale optimizării activităţii didactice.

În final, a fost susţinut referatul intitulat Ora de religie în Uniunea Europeană, de către părintele profesor Ştefan Ioniţă şi a fost prezentată oferta educaţională a Seminarului Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgovişte şi a Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte.

Sursa: arhiepiscopiatargovistei.ro

Citește despre: