Copiii au primit daruri din partea Mănăstirii Hadâmbu

Arhiepiscopia Iaşilor

Copiii au primit daruri din partea Mănăstirii Hadâmbu

Peste o mie de copii din satele situate în jurul Mănăstirii Hadâmbu au primit marți, 24 decembrie 2019, daruri cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei "Daruri în cinstea Pruncului Iisus", iniţiată de părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă. Bucuria de pe chipurile copiilor a fost nespus de mare, aceştia având prilejul de a participa şi la un concert de colinde.

A devenit o tradiție ca în ajunul Praznicului Naşterii Domnului, Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi să organizeze o serbare dedicată Crăciunului. În dimineaţa zilei de 24 decembrie, puţin după răsăritul soarelui, pe o vreme mohorâtă, copiii şi tinerii din comunele Mogoşeşti şi Mironeasa şi-au îndreptat paşii către aşezarea monahală din Dealul Mare. Cu toţii au ajuns în ograda Maicii Domnului pentru a se bucura de o sărbătoare închinată Pruncului Iisus, în jurul frumosului brad din faţa arhondaricului. Primul dar pe care arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, l-a făcut celor prezenţi a fost concertul de colinde. Astfel, au susţinut repertorii Grupul psaltic-instrumental „Nektarios” al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi, dirijat de Dragoş Chelariu, Corul „Sfântul Ierarh Nicolae” al Parohiei Bâcu-Ipatele, judeţul Iaşi, dirijat de preotul Marius Nica, şi corul tinerilor din Parohia Cucuteni-Leţcani, judeţul Iaşi. Colindele deosebite au fost răsplătite de către copii şi de către părinţii acestora de aplauze. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă i-a îndemnat pe cei mici şi pe cei mari să păstreze dreapta credinţă şi să menţină tradiţiile frumoase din perioada Crăciunului şi Anului Nou. În acelaşi timp, părintele stareţ a vorbit despre importanţa ascultării faţă de părinţi, despre rugăciune, despre prezenţa la sfintele slujbe, despre Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. Părintele Nicodim Gheorghiţă şi-a manifestat recunoştinţa apoi către fiii duhovniceşti care, prin jertfa lor dăruită de Dumnezeu, au susţinut organizarea Campaniei „Daruri în cinstea Pruncului Iisus”, pe care Mănăstirea Hadâmbu o derulează în perioada decembrie 2019-ianuarie 2020. Deşi vremea a fost destul de rece, copiii au reuşit să interpreteze câteva colinde în cor, iar la final s-a cântat „Mulţi ani trăiască!”. Serbarea s-a încheiat cu oferirea darurilor din partea Mănăstirii Hadâmbu. În zilele de Crăciun, mulţi copii revin în aşezarea din Dealul Mare pentru a umbla cu Steaua. De asemenea, în ajunul Noului An aceştia merg cu uratul, iar în prima zi a Noului An cu semănatul.

Citește despre: