Cea mai bună vieţuire în lume după trup nu poate fi asemuită cu cea îngerească, înţeleaptă, curată. Fie ea şi bună şi cu învoire în căsătorie, ori, cu atât mai mult, fără de învoire - care este înrobire fără de rost, legături la mâini şi la picioare si este cea mai cumplită dintre cazne. Nu se vor naşte copii? Întristare. Se vor naşte? Îngrijorare cumplită. Copiii buni aduc frământări şi grijă. Copii răi pricinuiesc cea mai mare tulburare a sufletului - mare necaz şi întristare şi pentru viaţa aceasta rea, vremelnică şi pentru necunoaşterea dobândirii vieţii de dincolo însă cel care vieţuieşte de unul singur (cel care se călugăreşte) şi întru Dumnezeu, curat, acela întru toate este împăcat şi fără de întristare. Acestuia îi este mai lesne a dobândi mântuire, când nu este legat de nimic, nu este robit de patima trupească, pururi învaţă cele ale lui Dumnezeu, pururi este gata şi să moară; petrecând ziua, mulţumeşte lui Dumnezeu, ajungând seara şi noaptea se roagă. Nimic nu îi este poticneală, nimic nu îl luptă - iconomisindu-şi viaţa cu dreaptă măsură, el vieţuieşte ca în rai.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 48)