Un creştin autentic trebuie să ia toate ca din mâna lui Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Un creştin autentic trebuie să ia toate ca din mâna lui Dumnezeu

Noi nu avem o explicaţie satisfăcătoare a bolii, dar când e vorba de o boală pe care o putem duce şi care nu ne desfiinţează ca oameni, în cazul acesta trebuie să ne gândim că dacă am ajuns la suferinţa respectivă, ne este de folos şi poate fi un ajutor spre îmbunătăţirea sufletească.

Părinte Teofil, referitor la bolile trupeşti sau la bolile sensibile pe care noi le sesizăm şi le înţelegem ca atare, mai ales la cazurile grave, incurabile, la boli chinuitoare (cancer, SIDA), ce atitudine trebuie să aibă un creştin autentic?

Un creştin autentic trebuie să ia toate ca din mâna lui Dumnezeu, adică dacă ai ajuns la o boală, înseamnă că boala la care ai ajuns îţi este necesară pentru mântuire, dacă boala respectivă nu te desfiinţează ca om, iar dacă te desfiinţează ca om prin dureri chinuitoare, prin alterări ale minţii, în cazul acesta nu putem spune nimic, pentru că dacă omul este desfiinţat nu mai poate să folosească situaţia ca atare ca pe un mijloc în favoarea lui. Am spus că boala, totuşi, este şi o taină. Sunt lucruri inexplicabile: în momentul în care o boală te desfiinţează, îţi ia capacitatea de gândire, îţi anulează dorinţa de împotrivire când te vezi, eventual desfiinţat, nici măcar nu poţi să-ţi dai seama în ce situaţie ai ajuns, lucrul acesta este inexplicabil. Inexplicabile sunt bolile incurabile, inexplicabile sunt bolile care desfiinţează capacitatea omului, care desfiinţează pe om ca om, şi la fel, bolile copiilor sunt inexplicabile. Ca să suferi în situaţia de copil, ca unul care n-ai prilejuit, nu ai provocat boala respectivă şi totuşi o ai. E inexplicabil, noi trebuie să recunoaştem, din cer până-n pământ, faptul că suferinţa n-are o explicaţie satisfăcătoare, este o problemă nerezolvată şi nerezolvabilă în multe cazuri chiar din punct de vedere al înlăturării suferinţei, al înlăturării bolii, în cazul nostru, dar este inexplicabilă, şi atunci când nu poate fi rezolvată, este inexplicabilă ca realitate. În orice caz, noi nu avem o explicaţie satisfăcătoare a bolii, dar când e vorba de o boală pe care o putem duce şi care nu ne desfiinţează ca oameni, în cazul acesta trebuie să ne gândim că dacă am ajuns la suferinţa respectivă, ne este de folos şi poate fi un ajutor spre îmbunătăţirea sufletească.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 161)