Copiii din Tungujei aşteaptă iepuraşul de Paşte

Arhiepiscopia Iaşilor

Copiii din Tungujei aşteaptă iepuraşul de Paşte

Un călător neobosit al meleagurile ieşene şi vasluiene ar descoperi la graniţa dintre cele două judeţe, la vreo 6 kilometri de comuna Ţibăneşti şi la 60 de kilometri de Iaşi, un sătuc în care timpul pare să se fi oprit în loc. Este vorba despre Tungujei, o aşezare a cărei istorie coboară în timp până în secolul al XVI-lea, după cum ne-a explicat preotul paroh Constantin Rusu: „Denumirea originală este de una de sorginte tătărească, „Tânguiţi“, şi înseamnă «oameni harnici»“.

Odinioară sat înfloritor, pe ale cărui meleaguri au stăpânit familii de boieri moldoveni precum Ilie Carp şi Zadic Pascal, astăzi Tungujeiul este o aşezare locuită majoritar de oameni vârstnici. Tinerii au plecat la muncă peste hotare, lăsându-şi pruncii în grija bunicilor. În sat sunt 170 de familii care nu au mereu norocul şi îndestularea de partea lor.

Tungujei este un sat mic, cu oameni plini de evlavie. Iubesc tradiţia, respectă obiceiurile şi se bucură mereu de oaspeţi. Cei mici la fel, doar că puţini oaspeţi cu daruri ajung prin zonă. Pe dealul dinspre Gorgana, la marginea satului, străjuieşte protector biserica satului, ridicată în anul 1848 de către boierul Ilie Carp, unchiul prim-ministrului P.P. Carp. Între anii 2005-2011, prin osteneala preotului paroh Constantin Rusu, biserica s-a înnoit cu pictură în frescă, mobilier, veşminte preoţeşti, casă socială şi parohială.

Satul a avut şi şcoală gimnazială, dar în 2001 a fost mutată în comună. Erau prea puţini elevi.  A mai rămas doar grădiniţa cu clase simultane, unde educatoarea Sabina Dorin dăruieşte câte un strop din sufletul ei copiilor de vârsta preşcolară. La Tungujei, oaspeţii sunt rari, la fel şi darurile, însă lucrurile se vor schimba. La iniţiativa farmacistei Denisa Timofte, din Ţibăneşti, cei 35 de copii de la grădiniţă şi câteva familii nevoiaşe din sat vor primi daruri de Paşte. „Nu mai ştiu câţi ani aveam când am primit primul dar din partea iepuraşului de Paşte, dar retrăiesc şi acum bucuria unei sărbători pline de căldură. Pentru mine, iepuraşul vestea primăvara şi anunţa musafiri dragi în jurul mesei la care mama şi bunica roboteau câteva zile. Nu vă mai spun de mirosul de cozonaci ce umplea casa şi nici de poveştile colorate ce se ţeseau în jurul ouălor ce aşteptau cuminţi să fie îmbujorate şi nici de noaptea de taină pe care o petreceam aşteptând să primim Lumina de Înviere. Retrăiesc acelaşi sentiment în fiecare an în preajma sărbătorilor pascale şi mă bucur să-l împărtăşesc cu toţi cei dragi“, a declarat Denisa Timofte.

Campaniei, derulată în parteneriat cu Parohia Tungujei, s-au alăturat Asociaţia Studenţilor Chimişti, Grădiniţa „Buna Vestire“ şi Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, magazinul „Via Naturalia“, precum şi mulţi ieşeni dornici să aducă bucurie copiilor din Tungujei. Cu ajutorul lor, în satul ascuns printre dealurile Moldovei, care îşi continuă existenţa cu speranţa unor vremuri mai bune, aidoma celor de odinioară, Paştele va fi plin de lumină şi căldură.

Citește despre: