Copilul cu arsuri pe tot corpul
În zori, femeia a observat că pielea opărită a copilului începea să cadă de pe el ca nişte solzi, fiind înlocuită de piele nouă. Directorul spitalului şi medicii au fost surprinşi de schimbarea neaşteptată a stării de sănătate a copilului, şi au spus: "Oare cum este cu putinţă ca după atâţia ani de experienţă să facem o greşeală atît de mare în privinţa evoluţiei stării copilului?"
Pe 24 decembrie 1995, în ajunul Crăciunului, parinţii unui copil fierseseră apă într-o cratiţă, ca să îi facă fiului lor inhalaţii pentru a respira mai bine. Dar cratiţa s-a vărsat şi apa fiartă a curs peste copil, provocându- i arsuri pe tot corpul.
Fiind dus la spitalul din Iraclia, de acolo a fost transportat de urgenţă cu un avion militar în Atena. Doctorii au afirmat că erau şanse de doar 10% ca să rămână în viaţă, iar dacă va supravieţui, va avea probleme de sănătate.
Fiind cu copilul la spital, părinţii au văzut că o femeie, mama unui alt copil bolnav, citea o carte cu viaţa şi minunile Cuviosului David. Părinţii i-au cerut femeii să le împrumute cartea, dar aceasta nu le-a dat-o, pentru că se pregătea să fie externată împreună cu copilul ei. Dar, mergînd să ia biletul de externare, fără niciun motiv i-au spus să mai stea o zi în spital. Întorcându-se în salon, a dat părinţilor cartea pe care mai înainte le-o refuzase.
După ce au citit din ea, părinţii copilului au sunat la mănăstire ca să le ceară părinţilor să facă o rugăciune şi un paraclis pentru copilul lor. În acea noapte, mama a visat cum cineva ţinea în mâini o parte din moaştele Cuviosului David şi a întrebat-o dacă vrea să binecuvânteze cu ele copilul. Femeia l-a rugat cu credinţă să facă aceasta.
În zori, femeia a observat că pielea opărită a copilului începea să cadă de pe el ca nişte solzi, fiind înlocuită de piele nouă. Directorul spitalului şi medicii au fost surprinşi de schimbarea neaşteptată a stării de sănătate a copilului, şi au spus: "Oare cum este cu putinţă ca după atâţia ani de experienţă să facem o greşeală atît de mare în privinţa evoluţiei stării copilului?"
Doctorii au spus că va dura mult până ce copilul va putea să meargă din nou. Dar, în luna februarie a anului următor, părinţii l-au dus pe copil să se închine la mănăstirea din Evia. Fiind binecuvântat cu Sfântul Cap al Cuviosului David, când a ajuns în ziua următoare acasă, copilul a început să meargă din nou.
(Viața, minunile, acatistul Cuviosului David din Evvia, Editura Egumenița, pp. 66-68)
„Nu-i voi putea mulțumi îndeajuns Sfântului Efrem!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro