Preacuvioase Părinte, ce ne puteți spune despre icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana? Există minuni consemnate, care au fost săvârșite în urma rugăciunilor adresate în fața acesteia?

Această minunată icoană se află în biserica Mănăstirii Bistrița de aproximativ 600 de ani. Ea poartă și apelativul „făcătoare de minuni”, care este pe deplin justificat de minunile care s-au petrecut efectiv prin mijlocirile Sfintei Ana. În trecut, icoana era adesea scoasă în procesiune, prin orașe, prin sate, peste țarini și ogoare. Și, în urma rugăciunilor săvârșite de preoți și credincioși, Dumnezeu, se milostivea și dădea ploaie pământurilor însetate.

Dacă cineva ar încerca să consemneze toate minunile săvârșite, cu adevărat s-ar aduna o salbă de astfel de mărturii. Dacă ne gândim la faptul că vin zilnic atâția închinători și au o evlavie deosebită la această icoană, aceasta se face și datorită faptului că acești oameni au primit un ajutor direct și simțit sau mai discret de la Sfânta Ana. Nu știm în ce măsură ajutorul pe care Sfânta Ana îl dăruiește închinătorilor săi poate fi considerat o purtare de grijă sau efectiv, chiar o minune.

Este greu de spus și de făcut o separație între purtare de grijă, între ajutor și minune, pentru că, de fapt, providența lui Dumnezeu este și o minune a Lui. De aceea, purtatea de grijă a sfinților și ajutorul lor – toate acestea pot fi considerate și însumate într-o mare minune. Este o minune să știm să sfinții sunt alături de noi și atunci când îi chemăm la greu, ei ne vin în ajutor și mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru nevoile noastre, pentru încercările noastre și pentru ispitele prin care trecem în această viață.

„Doamne, ai milă de copilul meu! Sfântă Ana, ajută-l!”

Am avut șansa să primesc o mărturie directă de la un bărbat care s-a bucurat direct de o vindecare miraculoasă în vremea copilăriei lui. Cu vreo două luni în urmă, eram în fața icoanei Sfintei Ana și un bărbat de aproximativ 50 de ani, care îmi oferea multă încredere, mi-a spus că avea vreo trei ani când pe trupușorul lui îi apăruseră niște bube cărora doctorii nu le dădeau de leac și din această pricină mama lui era foarte necăjită.

Dar, într-o zi, când icoana Sfintei Ana era în procesiune prin satul lor, mama l-a atins ușor de icoană și a lăsat un suspin să se înalțe către Dumnezeu, zicând: „Doamne, ai milă de copilul meu! Sfântă Ana, ajută-l!” Și-mi spunea bărbatul respectiv că din momentul acela a început să se facă sănătos, s-a tămăduit și tămăduit a rămas până astăzi. Și mai mărturisea el că, ori de câte ori intră în biserică, își amintește cu emoție și recunoștință de acest fapt.

Din păcate, mai sunt și asumări deviate ale cinstirii icoanei Sfintei Ana, în sensul că unii înțeleg că, dacă vor trece de trei ori pe sub icoana Sfintei Ana, dorințele li se vor împlini într-un mod automat, ca în urma unei lovituri de baghetă magică. Or nu se întâmplă așa. Noi, când venim în fața icoanei Sfintei Ana, ne amintim de viața ei sfântă, de virtuțile ei, prin care ea s-a înscris în memoria lui Dumnezeu și în memoria noastră.