Corul bărbătesc „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu” a împlinit 10 ani de activitate
În seara zilei de joi, 24 mai 2018, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași a avut loc concertul aniversar al Corului bărbătesc „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Tot în cadrul evenimentului a fost lansat cel de-al doilea CD al corului, „Prinos euharistic”, produs ce cuprinde atât piese bisericești-corale cât și diferite fragmente ale unor răspunsuri liturgice.
Membrii corului dirijat de părintele lect. univ. dr. Gabriel-Ionuț Nastasă au cântat un program de piese corale din repertoriul bisericesc, dorindu-se ca acest eveniment aniversar să afirme cei 10 ani de activitate a corului facultății de teologie. Preoți profesori ai instituției de învățământ ieșene, studenți, prieteni și simpli spectatori au asistat la concertul festiv, aplaudând după fiecare compoziție interpretată. Pe lângă membrii activi ai corului au participat și membrii fondatori, corala întrunind peste 50 de studenți și absolvenți ai diferitelor promoții anterioare. Tot în cadrul programului a avut loc lansarea noului CD intitulat sugestiv „Prinos euharistic”. Prezentatorul evenimentului a fost Vlad Condrea, absolvent al facultății ieșene și fost membru al coralei. De asemenea, părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății „Dumitru Stăniloae” a transmis publicului un cuvânt de binecuvântare și de mulțumire.
Invitații speciali ai evenimentului au fost membrii Corului „Universitas” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, grup coordonat de Gabriela Enășescu. La final, părintele Gabriel Nastasă a adresat un cuvânt de recunoștință și de felicitare tuturor membrilor corului facultății de teologie.
Pentru a putea urmări înregistrarea live click aici.