Corul Filarmonicii din Iași va oferi răspunsurile liturgice, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, la Catedrala Mitropolitană
Vineri, cu prilejul sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” Iași, dirijat de Consuela Radu-Țaga, va oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană. În această zi de sărbătoare, muzica corală devine rugăciune înălțată, iar armonia glasurilor, ecou al tradiției creștine.
Corul Academic „Gavriil Musicescu” își reafirmă rolul esențial în păstrarea și cultivarea patrimoniului spiritual și cultural al Iașului. Prin consecvența cu care abordează repertoriul coral religios în cele mai însemnate momente liturgice ale anului, ansamblul nu doar perpetuează o tradiție, ci conferă o dimensiune vie și actuală muzicii sacre. Acest demers constant ilustrează implicarea profundă a acestui ansamblu în viața comunității și în susținerea unui dialog continuu între artă, credință și identitate.
