Ne mărturisim credinţa în multe feluri, mai întâi de toate prin exemplul vieţii noastre, prin felul în care ne rugăm, trăim şi iubim. Alteori, pur şi simplu ne mărturisim credinţa prin discuţii şi conversaţii purtate cu alţi creştini ortodocşi sau cu cei de alte credințe unde putem face referiri la Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie sau la Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Cu toate acestea, am putea de asemenea discuta cu necredincioşii şi scepticii iar apelul la aceleaşi surse precum Biblia, Tradiţia şi Sfinţii Părinţi nu vor avea nici o însemnătate pentru ei. În primul rând, este evident faptul că aceştia nici nu cred în divin. Nu poţi spune „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16), dacă nu crezi mai întâi în Dumnezeu.

De asemenea, este important să ne dăm seama că trăim într-o lume postmodernistă pentru care nimic nu e mai confortabil decât pierderea credinţei în Dumnezeu. Ei spun că „Dumnezeu nu există” şi că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt doar miturile şi superstiţiile unui popor needucat şi neiluminat. Poate că prietenii noştri nu ne vor spune acest lucru verde în faţă, dar, după cum sugerează Sfântul Apostol Pavel, ei ne cred nebuni şi cred că ne irosim timpul pe pământ.

Ştim că acest fel de lovituri vin din toate direcţiile, aproape în fiecare zi, în tot felul de moduri: televiziunea, presa scrisă, sistemul nostru educaţional, poate chiar şi guvernul. Un uriaş război spiritual în care nu avem voie să ne pierdem. Deci, luând în seamă acest lucru, trebuie să discutăm despre trei aspecte lumeşti de care ne-am putea folosi atunci când vorbim despre existenţa lui Dumnezeu cu cineva care nu crede în El sau este oarecum sceptic. Acestea sunt filosofia, ştiinţa şi matematica.

De curând, în Marea Britanie, un grup de atei a iniţiat o campanie de reclame numită „Campania autobuzului ateu”. Aceştia au lipit bannere şi slogane pe autobuze cu mesajul „Dumnezeu, probabil nici nu există. Nu vă mai faceţi griji şi bucuraţi-vă de viaţă”. Oare acest lucru nu ne pune la îndoială credinţa? Nu ne călăuzește pe o cale sau pe alta? Fiind creştini ortodocşi, putem vedea cum acest lucru poate rezona cu oamenii, nu? Războiul spiritual este reînnoit şi o altă salvă este aruncată spre noi. Din păcate, diavolul este foarte dibace și se poate ca așa să câștige câţiva oameni de partea sa.

Cum răspundem?

Analizând ceea ce au spus, putem observa imediat că ateii și-au recunoscut propria îndoială deoarece spun că „Dumnezeu, probabil nici nu există”. Cuvântul „probabil” deschide calea posibilităţilor. Adevărul este că nimeni nu poate cerceta sau explora întregul univers. Nimeni nu poate studia cosmosul încercând, într-un fel sau altul, să dovedească existenţa lui Dumnezeu. Dacă suntem oameni cu gândire logică vom trage concluzii din toate dovezile disponibile. La ora de economie am învăţat că legea cererii şi ofertei poate fi folosită cu certitudine, doar atunci când o cunoaștem la perfecție. Noi nu posedăm o înțelegere perfectă, deplină şi nu putem analiza toate dovezile posibile ale cosmosului referitoare la Dumnezeu.  Aşadar, nu putem trage concluzia finală cu privire la existenţa lui Dumnezeu din punctul de vedere al logicii.

Există, de asemenea, un principiu filosofic, care spune că dacă Dumnezeu nu există, atunci nu există nici un viitor pentru noi. Existenţa noastră nu este decât un accident, o consecinţă a relaţiei cauză-efect, fiind destinată pieririi. Suntem un rezultat al mişcării aleatorii a unor atomi ce se ciocnesc. Dar să ne gândim la exemplul următor, la o frumoasă icoană a lui Hristos. Dacă ar fi să punem pe o podea un blat de lemn şi puţină vopsea şi, să presupunem, că am face culorile exact ca cele din icoană, dacă am arunca blatul și culorile în aer așa încât acestea să se ciocnească care ar fi probabilitatea să apară această icoană a lui Hristos? Cum ar fi dacă aş spune că am încercat acest lucru în nenumărate rânduri? Cred că suntem de acord că aşa ceva nu s-ar putea întâmpla vreodată. Nu are niciun sens. La fel cum nu are sens nici să susţinem că suntem un produs al hazardului, o consecinţă a ciocnirii unor atomi din acest univers nesfârșit. Nu. Mai degrabă suntem fiinţe  dorite şi iubite de un Creator. Doar un Creator ar putea să ne plaseze aici, iar acesta este Dumnezeu. Chiar dacă este ironic, la aceeaşi concluzie a ajuns spre sfârşitul vieţii sale şi binecunoscutul filozof ateu Bertrand Russell.

Pe lângă o abordare filosofică, există şi una ştiinţifică în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu. Ştiinţa care duce către credinţă. Mulţi oameni cred că limitele ştiinţei se intersectează cu cele ale religiei şi, desigur, există mulţi cei care sunt atât de partea ştiinţei cât şi de cea a religiei. Un lucru sigur este acela că nu tot ceea ce vedem şi întâmpinăm poate fi explicat prin intermediul ştiinţei. Când ştiinţa încearcă să justifice un lucru, dar fără a-l putea demonstra, apare termenul de teorie, precum teoria macroevoluţiei. Validarea teoriei macroevoluţiei permite doar două abordări sau explicaţii, iar dacă cineva ar demonta una din ele, cealaltă ar fi imediat abordată.  Chiar şi astăzi comunitatea ştiinţifică este încă indecisă în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale teoriei macroevoluţiei.

Tiparul creaţiei este diferit. Prima carte a Sfintei Scripturi spune că la început totul era în perfectă ordine, dar de atunci lucrurile au început, încetul cu încetul, să se îndrepte spre o stare de dezordine. În limbaj bisericesc spunem că am trecut de la tihna divină la decădere şi corupţie. Acest lucru îl confirmă, de fapt, şi ştiinţa însăşi, că lucrurile nu progresează, ci, mai degrabă, au tendinţa de a se lăsa purtate la voia întâmplării. Dacă evoluţioniştii au dreptate, ar trebui să existe o abundenţă de probe şi pentru unele forme intermediare, nu doar pentru oameni, ci pentru toate animalele şi plantele care există. Cu toate acestea, pe pământ nu se află doar o rădăcină pentru toată creaţia. Vedem cum apar, brusc, familii, ordine, categorii ale formelor de viaţă. Nu există nicio dovadă pentru a susţine prezenţa unor grupuri intermediare de care teoria evoluţionistă are nevoie pentru a sta în picioare. Cum s-ar putea dezvolta din neant alte ordine? Acest lucru nu poate fi demonstrat, rămâne doar la nivel de teorie.

Un ultim argument care ar putea fi folosit pentru a arăta unui sceptic că Dumnezeu există este unul matematic, în principiu, unul al probabilităţii şi statisticii. Acesta ar lua în considerare vârsta universului şi numărul de particule care se găsesc acolo. Câte particule există în Univers? Cine ştie precis? Se estimează că sunt 10 la puterea 130, adică 10 urmat de 130 de zerouri. Asta înseamnă foarte mult. Despre vârsta Universului se presupune că ar fi 3 ori 10 la puterea 130, asta însemnând 30 urmat de 12 zerouri înmulţit cu numărul secundelor dintr-un an, totalul fiind de 10 la puterea 20, de atâta timp există particulele. Şi acesta este un număr extrem de mare şi o foarte lungă perioadă de timp. Următorul lucru este puţin mai complicat: numărul posibilelor evenimente sau ciocniri pe secundă, care ar putea avea loc pentru fiecare particulă. Numărul coliziunilor pe secundă, la fiecare particulă. Gândiţi-vă la icoana de care am pomenit mai devreme! Acest număr se preconizează că ar fi 10 la puterea 20, un 10 urmat de 20 de zerouri. Adunaţi aceste numere şi rezultatul va arăta totalul evenimentelor care ar putea apărea în spaţiu şi timp, pentru a aduce ordine, adică viață în Univers, rezultat care este 10 la puterea 170 adică 10 cu 170 de zerouri după el. Aceasta este doar prima parte.

Partea a 2-a este la celălalt capăt al spectrului, posibilitatea apariţiei vieţii prin întâmplare. Posibilitatea formării din întâmplare a unei particule care să se structureze în molecule care se divid de la sine, fără a lua măcar în considerare un grup de molecule cu viaţă, conştiente. Această posibilitate, acest număr este 10 la puterea -450, care este zero, apoi 450 de zero apoi 1. Prin urmare, posibilitatea apariţiei din întâmplare a unei molecule care se multiplică în tot spaţiul şi timpul este de 10 la puterea 170 împărţit la 10 la puterea -450, care este egal cu 10 la puterea -280, iar acest lucru, pentru orice matematician educat şi logic este zero, imposibil. Nu este nicio şansă ca toate acestea să aibă loc în această ordine a lucrurilor.

Acestea sunt elemente simple, dar de bază, şi probabil, cel mai bun lucru la care cineva ar putea spera este să îl facă pe sceptic să se îndoiască. Mai mult decât probabil, răspunsul lor va fi că nu pot să creadă în ceva ce nu pot vedea; lăsându-L deoparte pe Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, e adevărat că pe El nu-L putem vedea. Dar Dumnezeu nu S-a lăsat fără de martori. Sfinții sunt martorii Său. Natura este martorul Său, etc.

Nu suntem obligaţi să credem. Credem în Dumnezeu, nu pentru că trebuie, ci pentru că suntem convinşi de validitatea Lui şi de adevărul Lui. Prin promisiunile, moartea şi învierea Lui, Dumnezeu ne oferă câte ceva fiecăruia dintre noi, nu doar în această lume ci – mai important - în cea de dincolo.