Creştinii copţi ucişi de ISIS au fost declaraţi sfinţi mucenici de către Biserica Coptă
După ce 21 de creştini copţi au fost măcelăriţi pentru credinţa lor de o facţiune ISIS din Libia, Biserica Coptă i-a declarat martiri pe aceştia şi a fixat o zi de pomenire a morţii lor muceniceşti.
Sanctitatea Sa Tawadros al II-lea, Papă şi Patriarh Copt al Alexandriei şi al întregii Biserici Copte a anunţat că numele celor 21 va fi trecut în Sinaxarele copte.
Creştinii care au murit cu numele lui Iisus pe buze pentru că nu au voit să treacă la Islam vor fi pomeniţi pe 15 februarie în calendarul Gregorian, sau în ziua a opta a lunii Amshir în calendarul Coptic. În această zi se sărbătoreşte în Biserica Coptă şi Aducerea Mântuitorului la Templu.
În filmul video al cumplitei execuţii, islamiştii au intitulat uciderea Un mesaj scris cu sânge pentru Naţiunea Crucii, şi creştinii care au refuzat să treacă la Islam sunt filmaţi cum se roagă Mântuitorului Hristos înaintea morţii lor. Unul dintre creştinii martirizaţi rosteşte cuvintele Iisuse Hristoase, iubirea mea…
Ierarhii Bisericilor ortodoxe din întreaga lumea precum şi Papa Francisc şi alţi lideri religioşi şi-au exprimat durerea şi compătimirea pentru moartea celor 21 de creştini, pentru credinţa lor în Hristos.
Sângele fraţilor şi surorilor noastre creştini este un testament care strigă pentru a fi auzit. Nu contează că sunt catolici, ortodocşi, copţi sau protestanţi. Ei sunt creştini! Sângele lor este unul şi acelaşi. Sângele lor mărturiseşte pe Hristos! a spus îndurerat Papa Francisc.