Crucea Roşie, în slujba pelerinilor

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Crucea Roşie, în slujba pelerinilor

Voluntarii filialei din Iaşi a Crucii Roşii se află în aceste zile în mijlocul pelerinilor care aşetaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

Tinerii identifică eventualele cazuri care necesită primul ajutor sau îngrijiri medicale. Activitatea se derulează prin implicarea Serviciului de Ambulanţă, şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe. "După ce identificăm persoanele care au nevoie de îngrijire medicală le aducem la punctele noastre. Încercăm să liniştim aceste persoane, să le oferim ajutor psihologic dar şi cele mai bune condiţii ca să ajungă la racla Sfintei Parascheva. Principalul motiv pentru care organismul celor preluaţi de noi a cedat este oboseala. Am depistat foarte multe persoane care au probleme cu inima", a declarat Angela Oarză, lider de tineret în cadrul Crucii Roşii - filiala Iaşi, care a menţionat faptul că la rândul de pelerini se află în prezent în jur de 70 de voluntari.