„Cultură, tradiţie şi obiceiuri în curtea veche a bisericii“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Cultură, tradiţie şi obiceiuri în curtea veche a bisericii“

Membrii parohiei Urecheni, Protopopiatul Târgu Neamţ, au sărbătorit miercuri, 15 august, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. În cadrul manifestărilor ce au avut loc cu această ocazie, parohia, în parteneriat cu primăria şi şcoala din localitate, a organizat expoziţia „Cultură, tradiţie şi obiceiuri în curtea veche a bisericii“, menită să le amintească celor prezenţi la hramul bisericii de lumea satului românesc de altădată.

Programul liturgic dedicat hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Urecheni, Protoieria Târgu Neamţ, a debutat marţi seară, când pr. paroh Andron Grigore a oficiat slujba Vecerniei şi slujba Prohodului Maicii Domnului,  după care, în sunet de clopot şi toacă, a urmat procesiunea cu sfântul epitaf în jurul bisericii. În ziua hramului, numeroşi credincioşi au participat la slujbele Utreniei, a Acatistului şi a Sfintei Liturghii, precum şi la slujba pomenirii celor adormiţi, oficiate de un sobor de preoţi.

În cadrul manifestărilor prilejuite de hram, în curtea bisericii din Urecheni a fost organizată o expoziţie, menită să le aducă aminte celor prezenţi de satul românesc de altădată. Atracţia expoziţiei „Cultură, tradiţie şi obiceiuri în curtea veche a bisericii“ a fost reprezentată de panourile cu fotografii vechi, executate în ateliere din Târgu Neamţ şi Iaşi, care au evidenţiat portul tradiţional românesc, arhitectura satului Urecheni, precum şi unele obiceiuri ale locului. De asemenea, expoziţia a cuprins obiecte de uz casnic, cum ar fi chiua, oalele şi castroanele de lut, olăreţe cu motive florale locale, dar şi obiecte folosite la ţesutul covoarelor, ca meliţa, războiul de ţesut, vârtelniţa, letca, râşchitoarea.  Un alt spaţiu al expoziţiei a fost dedicat lucrurilor mai puţin cunoscute printre ţăranii de altădată, deoarece ele se găseau şi se procurau mai greu, cum ar fi primele aparate radio, obiecte de iluminat, ca opaiţe, petromaxuri sau lămpi ce produceau curent, precum şi medalii vechi oferite de statul român veteranilor de război.

„Proiectul expoziţiei a prins rădăcini în anul 2007, când, împreună cu pr. paroh Grigore Andron, am mers pe la bătrânii satului Urecheni şi am cerut informaţii despre viaţa ţăranilor de dinaintea instaurării regimului comunist, dar şi de după această perioadă. Observând că traiul lor nu a fost unul uşor şi că unele obiceiuri şi lucruri româneşti se pierdeau în modernismul actual, iar bătrânii noştri plecau la Domnul, unul câte unul, iar odată cu ei şi tradiţiile locului, am decis să colecţionez cât mai multe obiecte care să reflecte viaţa satului de altădată. Cred că, prin restaurarea lucrurilor colecţionate şi prin scoaterea lor la lumină din podurile prăfuite, am trezit în inimile sătenilor un sentiment de patriotism natal, deoarece mulţi dintre ei şi-au dat seama de valorile pe care le aveau. Pe viitor, îmi doresc ca această expoziţie să se transforme într-un mic muzeu sau măcar într-o expoziţie permanentă, pentru ca lucrurile străbunilor noştri să-şi spună poveştile, pline de tâlc, în faţa a cât mai multor oameni ce iubesc satul românesc“, a declarat Constantin Cristian Andron, iniţiatorul expoziţiei, masterand în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, secţia Istorică.

„Putem observa că titlul expoziţiei este foarte intuitiv, ne invită să participăm la mai multe  planuri ale vieţii, toate aflate însă sub patronajul Bisericii. La început, expoziţia a fost gândită pentru tinerii parohiei, însă, în timp, am observat că cei mai mulţi vizitatori provin dintre cei plecaţi la muncă în străinătate şi, întrucât  Biserica a fost tot timpul păstrătoare de tradiţii, am crezut de cuviinţă că ea este mediul potrivit pentru acest gen de expoziţie. Diversitatea obiectelor colecţionate atrage un număr apreciabil de admiratori chiar şi de alte confesiuni, ceea ce ne responsabilizează şi mai mult. În acest sens, am dedicat spaţiului bisericesc o mai mare atenţie, expunând obiecte ca: veşminte cusute pe sac, strane vechi, cărţi de cult, cruci din lemn, un analog din secolul al XIX-lea, un pahar de cristal folosit ca şi potir şi multe altele“, a declarat pr. paroh Grigore Andron.

Expoziţia parohiei Urecheni a putut fi vizitată în ultimii doi ani şi în cadrul taberei pentru tineri organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la Nemţişor. Având titlul „Colţ de sat românesc“, expoziţia a fost vizitată şi admirată, astfel, de tineri din toate colţurile ţării, dar şi de către grupuri din  Franţa şi Ucraina.

Citește despre: