Ne putem ruga în gând sau cu voce tare, stând în genunchi – ceea ce e de preferat – sau în picioare, improvizând rugăciuni cu cuvintele noastre sau folosind rugăciunile formulate de Biserică, întotdeauna conştienţi că „o rugăciune n-are sens decât dacă e trăită”. „Dacă rugăciunea nu e trăită, dacă viaţa şi rugăciunea nu se întrepătrund complet, rugăciunea nu este altceva decât un madrigal politicos pe care-l oferim lui Dumnezeu, când îi acordăm puţiun timp” (Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, trad. De Irineu Slătineanu, Polovragi, 1994).

(Pr. Vasile Răducă, Ghidul creştinului ortodox, Editura Humanitas Practic, pp. 96 -97)