Cum de a fost dusă Fecioara Maria în locul unde intra doar Arhiereul o dată pe an ‒ explică Patriarhul Daniel

Arhiepiscopia Bucureştilor

Cum de a fost dusă Fecioara Maria în locul unde intra doar Arhiereul o dată pe an ‒ explică Patriarhul Daniel

„Ea intră în Templu pentru că va deveni Templu, intră în Sfânta Sfintelor pentru că va deveni Preasfânta (Panaghia) Născătoare de Dumnezeu, va deveni Chivot Însuflețit din care se zămislește și se naște Hristos. Este o legătură tainică între intrarea Maicii Domnului în Biserică și mai ales în Sfânta Sfintelor și Taina Întrupării lui Hristos.”

„Inspirat fiind de Dumnezeu, Marele Preot Zaharia nu a dus pentru binecuvântare pe Fetița Miriam, doar în încăperea numită Sfânta, acolo unde preoții aduceau jertfă lui Dumnezeu pâine și tămâie ci, cu multă îndrăzneală, a introdus-o chiar în Sfânta Sfintelor pe această Fetiță curată, nevinovată”, a spus Patriarhul Daniel evocând primirea în Templu a Maicii Domnului. 

„Aceasta pentru că, profetic, a simțit că este o lucrare deosebită a lui Dumnezeu”, a adăugat Preafericirea Sa în predica rostită duminică, 21 noiembrie, la Paraclisul Reședinței Patriarhale.

Părintele Patriarh a precizat că doar Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor, o dată pe an, pentru a tămâia și pentru a pronunța Numele lui Dumnezeu, Iahve. Evreilor le era interzis ca atunci când citeau Scriptura să pronunțe numele Iahve. Numai Marele preot îl pronunța, o dată pe an, în Sfânta Sfintelor. Evreii, deși vedeau că era scris Iahve, ei pronunțau Adonai, adică Domnul, a detaliat Patriarhul. Iahve înseamnă Cel Veșnic, Cel ce este în Sine și prin Sine.

Cum de a fost dusă Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor?

Primirea Fecioarei Maria în Sfânta Sfintelor se explică și prin faptul că în acel moment acolo nu mai exista Chivotul Legii, a spus Patriarhul României.

Chivotul Legii Vechi a dispărut de la Templu în timpul Robiei Babiloniene, între anii 597-538 î.Hr. Asiro-babilonienii au jefuit Templul și au luat și Chivotul Legii. „Deci, când Maica Domnului intră în Sfânta Sfintelor, Ea devine Chivotul NouChivot Însuflețit”.

Chivotul conținea mai multe obiecte sfinte care erau prefigurări ale venirii lui Hristos: Tablele Legii lui Moise prefigurau Evanghelia Noului Testament, Toiagul lui Aaron înverzit peste noapte – Crucea cea de viață făcătoare a lui Hristos și Mana din pustie – Pâinea din Cer, adică pe Hristos Însuși, Sfânta Euharistie.

„De aceea, în cântări, Maica Domnului este numită Chivot Însuflețit, Colimvitră sau Cristelniță, Năstrapă sau Cupă și chiar Potir în care s-a dres mântuirea noastră. Toți acești termeni liturgici de la Templu și de la Biserică sunt folosiți pentru a arăta că Maica Domnului este Icoana Bisericii care poartă în Ea pe Hristos și-L arată lumii”, a continuat Patriarhul.

„Ea intră în Templu pentru că va deveni Templu, intră în Sfânta Sfintelor pentru că va deveni Preasfânta (Panaghia) Născătoare de Dumnezeu, va deveni Chivot Însuflețit din care se zămislește și se naște Hristos. Este o legătură tainică între intrarea Maicii Domnului în Biserică și mai ales în Sfânta Sfintelor și Taina Întrupării lui Hristos.”

„Avem de-a face cu o pregătire mistagogică a Maicii Domnului pentru Marea Taină a Întrupării lui Hristos, dar și una exemplară, pilduitoare care îndeamnă pe creștini să se pregătească, să transforme peștera sufletului lor răcită din cauza păcatelor, în Chivot sfințit, în Sfânta Sfintelor prin post, pocăință și rugăciune stăruitoare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Părintele Patriarh a adăugat că în acest post suntem îndemnați, de asemenea, să facem milostenie și să arătăm bunătate „pentru că Dumnezeu, din iubire milostivă Se smerește și Se întrupează, devine Om, pentru ca oamenii să se îndumnezeiască prin har”.

„Unind curățirea sufletului și a trupului prin rugăciune, post, pocăință și împărtășire mai deasă cu milostenie mai multă dobândim în sufletele noastre iubirea milostivă a lui Hristos”, a încheiat Părintele Patriarh.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: