Una dintre definiţiile ateismului pe internet te face să te gândeşti la adevărata miză a credinţei: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-a aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri. Sună perfect logic”.

Această definiţie ridică multe întrebări asupra chestiunii creaţiei lumii.

Bibia spune că universul a fost creat de Dumnezeu prin cuvânt. Ştiinţa descrie creaţia ca rezultat al „Big-Bangului”, în care o cantitate ameţitoare de energie a fost creată din vidul spaţiului şi a deveint materia din care s-a format universul. Cine a făcut însă această energie?

Oamenii de ştiinţă nu se pot pune de acord cu prea multe lucruri. Un lucru însă este universal acceptat: toţi sunt de acord că materia nu poate fi creată din nimic doar izbind particule de energie una de alta. Când se întâmplă asta, alte particule sunt create care vor cădea în energie pură. Procesul poate fi inversat prin injectarea energiei pure într-un sistem şi şi două particule pot fi create din vidul spaţiului care există pentru scurt timp înainte de a se recombina într-o explozie care distruge amândouă particulele. Ei numesc acest lucru crearea materiei din nimic.

Ceea ce nu pot explica nicidecum este faptul că materia poate proveni dintr-un spaţiu gol, însă trebuie să fie o acţiune care introduce energie într-un sistem pentru a începe. Pentru ca nimicul să înceapă să creeze trebuie un operator de sistem.  

Cine a făcut rost de energia pentru Big Bang?

Cu alte cuvinte, universul trebuie să aibă o minte care să înceapă procesul şi energie creată anterior. Ştiinţa nu poate merge mai departe de câteva miliardimi de secundă după Big Bang. Nu are nicio explicaţie cine a început explozia. Poate crede cineva că s-a întâmplat în mod magic?

În multe discuţii ateiştii acuză pe credincioşi că Dumnezeu este privit ca o zână magică. Însă a crede că nimicul a creat ceva, acest lucru este magie pură.

Dacă întrebi un ateist de unde a venit omul, el va folosi cuvântul evoluţie. Întrebaţi-i de unde a venit evoluţia şi vor merge la originile vieţii ca un proces chimic accidental. Dacă îi întrebi mai departe, ajung sigur la Big Bang. Însă argumentele se opresc, pentru nu există o cauză a acestuia. Şi dacă Dumnezeu este Cauza, atunci toata argumentaţia lor cade.

Citez aici un argument al lui C. S. Lewis:

„Să presupunem că nu a fost nicio inteligenţă în spatele universului. În acest caz, nimeni nu a proiectat creierul meu pentru scopul gândirii. Când atomii din craniul meu s-a întâmplat din raţiuni fizice sau chimice să se aranjeze într-un anumit fel, aceasta mi-a dat senzaţia pe care o numesc gând. Dar dacă e aşa, cum să mă încred în gândirea mea că e adevărată? Este ca aruncarea unui pahar de lapte şi speranţa că aranjamentul lichidului îmi va da vreodată harta Londrei. Şi dacă nu pot avea încredere în propria mea gândire, bineînţeles nu pot avea încredere în argumentele care duc la ateism. Aşa că nu am niciun motiv să fiu ateu sau nimic. Dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot să cred în gândire, aşa că niciodată nu pot să folosesc gândirea pentru a nu crede în Dumnezeu. ” (C.S. Lewis în The Case for Christianity)

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.christianpost.com