Cum se tâlcuiește Antifonul al II - lea, „Unule Născut...”?
Acest imn laudă împărăția și puterea lui Dumnezeu, desemnânând începutul activității Mântuitorului pe pământ și totodată, împlinirea profețiilor cu privire la întruparea lui Hristos.
Sfântul Nicolae Cabasila spune în cartea sa „Despre viața în Hristos” că: „Prin acest imn Dumnezeu preia lupta oamenilor împotriva răului pentru că este om desăvârșit și biruiește păcatul, fiind lipsit de pătimire, dar și Dumnezeu”. Acest imn laudă împărăția și puterea lui Dumnezeu, desemnânând începutul activității Mântuitorului pe pământ și totodată, împlinirea profețiilor cu privire la întruparea lui Hristos.
El este și o minunată prezentare a dogmei hristologice: „Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu” apare ca „Unul născut” exprimând naşterea Sa din veşnicie din Tatăl, şi în timp, din Fecioară. Răscumpărarea apare de asemenea foarte bine pusă în evidenţă „Ai primit pentru mântuirea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu” evidenţiind şi starea de micşorare a slavei Sale negrăite. În legătură strânsă cu învăţătura hristologică, apare şi cea mariologică. Astfel expresia: „Pururea Fecioara Maria”, exprimă curăţia deplină a Mariei. Astfel Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, S-a răstignit pentru noi si a murit cu trupul, însă fiind Dumnezeu adevărat, moartea nu L-a putut ține și a înviat „cu moartea pe moarte călcând” deschizându-ne calea spre mântuire, spre dobândirea vieții de veci în Împărăția Sa.
Rugăciunea rostită de către preot în taină, în timpul acestui antifon: „Doamne Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoabă (bunacuviinţa) casei Tale...”, mijloceşte ajutorul lui Dumnezeu şi împlinirea voii Sale cerând stăruitor ca această voie a Sa, să se reverse şi asupra sufletelor credincioşilor.