Curs pentru gestionarea patrimoniului cultural bisericesc, la Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Curs pentru gestionarea patrimoniului cultural bisericesc, la Roman

La Centrul social ”Episcop Melchisedec Ştefănescu” din Roman a fost organizat în perioada 3-4 ianuarie 2014, cursul “Evidența și gestionarea patrimoniului cultural bisericesc”. Întâlnirea s-a derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În perioada 3-4 februarie 2014, la Centrul social ”Episcop Melchisedec Ştefănescu” din Roman s-a derulat cursul “Evidența și gestionarea patrimoniului cultural bisericesc”. PS Ioachim Băcăuanul a fost prezent luni, 3 februarie, la deschiderea acestui curs. Părintele Gheorghe Paleu, inspector de patrimoniu şi construcţii bisericeşti în cadrul Sectorului patrimoniu bisericesc al Eparhiei Romanului şi Bacăului, a mulțumit Preasfinției Sale pentru că a binecuvântat organizarea acestei forme de instruire, precum și pentru sprijinul acordat în vederea asigurării condițiilor financiare și logistice. De asemenea, au fost prezentați cei doi susținători ai cursului, respectiv Mircea Sfârlea, consilier patriarhal, de la Centrul pentru Patrimoniu ”Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Patriarhiei Române, și prof. dr. Irina Oberlender Târnoveanu, de la Centrul de Memorie Culturală al Ministerului Culturii. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a menționat că se impunea organizarea unui curs dedicat gestionării patrimoniului cultural bisericesc. "Acest curs este necesar în cadrul eparhiei noastre pentru a fi în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și pentru a veni în sprijinul preoților parohi și al stareților care vor trebui să inventarieze bunurile culturale și patrimoniale, potrivit legislației în vigoare și cerințelor Bisericii noastre", a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La rândul său, prof. Mircea Sfârlea a evidențiat faptul că acest program de inventariere în format digital este implementat în premieră în cadrul Eparhiei Romanului şi Bacăului. "La solicitarea preotului inspector Gheorghe Paleu, prof. dr. Irina Oberlender Târnoveanu a acceptat provocarea de a creea acest program, împreună cu echipa sa de specialiști", a spus prof. Mircea Sfârlea. La acest curs au participat 35 de preoți și monahi care sunt membri în comisiile de inventariere ale protopopiatelor și Exarhatului din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Participanţii la curs se vor ocupa de inventarierea în format electronic la toate parohiile și mănăstirile din cadrul eparhiei.