Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție au ajuns la final

Arhiepiscopia Iaşilor

Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție au ajuns la final

În perioada 14-23 septembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-au desfășurat la Centrul Eparhial din Iași cursurile pentru obținerea gradului profesional de definitivat și gradul II în preoție, la care au participat 75 de preoți din toate eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Cursurile au fost organizate de către Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Centrul de Formare Continuă, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Tematica a fost de actualitate, în centrul căreia s-au expus numeroase subiecte legate de pastorație, duhovnicie, liturgică, predică și cateheză, drept canonic, administrație parohială, pedagogie, științe socio-umane, discurs teologic în condițiile tehnicilor de manipulare actuală.

Preoții participanți au avut bucuria de a întâlni atât ierarhi din Mitropolia Moldovei și Bucovinei cât și preoți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, profesori de seamă din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și din alte instituții teologice ale Patriarhiei Române. S-au desfășurat cursuri și ateliere interactive care au presupus expuneri practice și sesiuni de facilitare a conținutului, toate acestea având menirea de a crește nivelul de cunoaștere teologică și trăire preoțească.

Ca o încununare a procesului de formare profesională, preoții participanți au susținut vineri, 23 septembrie, examenele pentru obținerea definitivatului și gradul II în preoție.

Întrebați „Ce a însemnat pentru dumneavoastră această experiență de formare?” participanții au răspuns:

Un moment în care am realizat că tot ceea ce am învățat și am știut până acum, e nimic față de ceea ce ar mai fi de învățat și de știut. Această experiență m-a schimbat și voi face tot posibilul să pun în aplicare ceea ce am învățat.

A însemnat o îmbogățire sufletească și un motiv de sporire duhovnicească pastoral-misionară și administrativă activitatea preoțească.

O experiență foarte utilă în activitatea pastorală viitoare, nu doar prin cursurile primite, ci și prin interacțiunea cu cadrele care au prezentat cursul, dar și cu preoții cursanți.

Citește despre: