Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) respectă tradiţia spirituală a statelor europene
Oficiul juridic al Patriarhiei Române, ne informează: Patriarhia Română salută hotărârea din 18 martie 2011 a Marii Camere a CEDO prin care a fost admis, cu 15 voturi contra 2, recursul Italiei în binecunoscuta cauză Lautsi contra Italia privind prezenţa însemnelor religioase în şcolile publice.
Această hotărâre respectă tradiţia unei comunităţi majoritare care doreşte menţinerea crucifixelor în spaţiul de învăţământ, în pofida protestelor subiective ale unor indivizi, întrucât problema ambientului şcolar ţine de aprecierea sau voinţa fiecărui stat european în parte, iar simpla prezenţă (pasivă) a unui simbol religios într-un spaţiu public nu constituie o îndoctrinare.
Aşadar, prin această hotărâre a CEDO se recunoaşte că tradiţia religioasă şi culturală a majorităţii unui popor nu este impusă persoanelor de altă tradiţie, credinţă sau convingere prin simpla prezenţă în spaţiul public a însemnelor religioase acceptate de majoritatea populaţiei unui stat, ci reprezintă mărturia spiritualităţii şi identităţii comunităţii majoritare.
Prin analogie sau în mod indirect, această hotărâre a CEDO arată caracterul nefondat şi injust al atacurilor împotriva prezenţei icoanelor în şcolile publice din România, precum şi împotriva orei de religie care este propusă elevilor prin programa şcolară, dar nu impusă acestora.
În concluzie, hotărârea definitivă a CEDO din 18 martie 2011 confirmă justeţea atitudinii Patriarhiei Române, care a sprijinit încă din anul 2009 demersurile Italiei la CEDO. Atunci Patriarhia Română aprecia că o eventuală eliminare a simbolurilor religioase creştine din şcolile publice constituie un atentat la adresa identităţii religios-culturale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni.
sursa: basilica.ro