Ţine minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ şi în pământ va merge iarăşi. Ai fost adus întru fiinţă din nefiinţă şi neştiut îţi este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuţi te-ai adus la fiinţă şi nu știi unde te vei strămuta după fiinţarea vremelnică de aici.

Aşadar, fii smerit şi mereu grăieşte dimpreună cu Prorocul: „Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine” (Psalmul 130,1). Sau, după cum spune acelaşi Proroc: „Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului” (Psalmul 27,1). Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalţi pe tine însuţi, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poţi săvârşi? Fii, aşadar, smerit, după cum ai şi fost zidit smerit de către Dumnezeu. Dumnezeu te-a zidit smerit, iar tu te înalţi! Dumnezeu nu ţi-a îngăduit ţie să faci ceva plăcut fără de El, iar tu toate ţi le socoteşti ţie – te înalţi pe tine însuţi! „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7).

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 74)