smerenie

Care a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Da, fraţii mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos.

Monahia Matrona Domnaru, vindecată minunat de Maica Domnului

În anul 1926 s-a îmbolnăvit greu. Deci, rugându-se cu lacrimi Maicii Domnului, a fost vindecată în chip minunat şi a mai trăit încă nouă ani. Spuneau maicile că era nelipsită ziua şi noaptea de la biserică. Cu chipul senin, cu rugăciunea pe buze şi cu toiagul în mână, mergea cea dintâi la slujbă şi se întorcea cea mai de pe urmă.

Schimonahia Nazaria, prima stareţă a Mănăstirii Văratec

În anul 1788, după întemeierea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău şi a pus-o stareţă în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniştea, se face începătoare unei obşti noi, devenind prima stareţă a Mănăstirii Văratec. Şi a condus cu multă înţelepciune duhovnicească soborul mănăstirii, din anul 1788 până în anul 1814.

Merele Maicii Domnului

În cele din urmă au ajuns cu bine pe vârful Athonului şi au intrat în Paraclisul Schimbării la Faţă. Toată bisericuţa era plină de bună-mireasmă care izvora de la două mere roşii ce se aflau înaintea icoanei Maicii Domnului. 

Cine se va smeri pentru Domnul va fi părtaș bucuriei Lui

Dacă Îl vei primi pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor, Răscumpărător, Povăţuitor şi Învăţător al tău, să primeşti şi învăţătu­ra Lui, să urmezi învăţăturii Lui; dacă urmezi în­văţăturii Lui, să urmezi smereniei la care El, mai întâi de toate, atât cu cuvântul, cât şi cu fapta, te-a învăţat: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi sme­rit cu inima” (Matei, 11, 29). Oare nu-ți este ruşi­ne ție, robului, să te mândreşti când Domnul tău Se smereşte?
Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!”. (Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 4)

Sfântul Palamon răbda nevoințele bucurându-se

Pe lângă alte rele-pătimiri la care se supunea, adesea el era trimis desculţ să aducă lemne din munte; iar pentru că mergea desculţ, picioarele îl dureau foarte şi ghimpii îl în­ţepau, dar el răbda, bucurându-se.

Peştera Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Mai sus de mănăstirea Dionisiu, la o distanţă mică de poarta mănăstirii, este o peşteră, care, conform tradiţiei, a pustnicit Sfântul Ierarh Nifon, pe când era îngrijitor de animale al mănăstirii.

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

„Nu vorbi despre persoana mea!”

„Nu vreau să vorbeşti despre darurile mele! Pe toate acestea mi le-a dat Dumnezeu doar-doar mi s-o înmuia inima şi-oi deveni mai bun…”

Pagini