Omul mâniat este orb şi nebun. Nu-şi dă seama ce spune şi ce face. Deseori, după crizele de furie, se căieşte amarnic pentru necuviinţele pe care le-a spus şi le-a făcut. Căci mânia neîmblânzită tulbură mintea, nelinişteşte sufletul, distruge raţiunea, alungă Duhul lui Dumnezeu şi-l lasă pe om singur în mâinile diavolului. Cel ce-şi îmblânzeşte mânia se va înfrâna lesne de la toate relele.

Aşadar dacă ţi se va întâmpla vreodată să te mânii pe cineva, nu spune nimic. Taci şi fugi, sau nu îngădui să iasă din tine flacăra mâniei, care te va arde şi pe tine şi pe cei din jurul tău. Şi când inima ţi se va linişti, atunci spune, dacă trebuie, două vorbe de dragoste şi de folos. Un cuvânt împăciuitor şi blând este mai rodnic şi mai convingător decât o mie de vorbe mânioase, chiar dacă drepte.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, p. 70-71)