Să avem dragoste unii față de alții căci „Dragostea și cu frăția/ Mult întrece bogăția”. Că din dragoste izvorăște mila. „Dragostea îndelung rabdă, nu se mândrește, nu se trufește, nu se mânie, nu gândește rău, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”.

Aceasta dacă am avea-o noi, dragostea cea adevărată, dragostea duhovnicească! Fiindcă dacă avem dragoste, pe toate le avem. Dragostea te face să rabzi boala și chiar să-ți fie dragă, pentru că te curăță de toate murdăriile. Și dacă ai dragoste pentru Hristos, rabzi totul: și ocări, și batjocură... Din dragoste vine și răbdarea. Și atunci, nu te mai scârbești nici de cel bolnav; ți se pare că miroase a parfum.

Cea mai mare faptă de dragoste este să îngrijești un bolnav. Și dacă-l îngrijești cu dragoste și răbdare, el se mântuiește prin tine și tu te mântuiești printr-însul. Nu-i lucru curat când te mânii. Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu și nici nu rodește roadele dragostei. Când te mânii, nu-i duhul lui Dumnezeu acolo, și nu-i duhul dragostei – acolo e duhul mândriei, duh de slavă deșartă.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iași, 1993, p. 10)