Sfântul Teofil a găsit și a înapoiat cheile pierdute într-un râu

Ajungând la râu, ea a dat să scoată apă; poticnindu-se însă a căzut şi a scăpat în apă cheia de chilie pe care o ţinea în mână. Sărmana fată a izbucnit în plâns, frângându-şi mâinile cu deznădejde. Deodată, ca din pământ, apare peticitul Teofil. Fata i-a povestit necazul ei. „Aşa-ţi trebuie, ca să nu mai mergi altădată după apă fără binecuvântare... Totuşi, dă-mi cofa; o să te ajut!”.

Printre surorile mănăstirii Florovski era înstăpânit în acea vreme obiceiul de a merge în fiecare zi la Nipru după apă, întrucât apa acestui râu, conţinând o anumită cantitate de fier, era mai sănătoasă şi mai curată decât cea de la fântână. Calea cea mai scurtă către râu trecea prin mănăstirea Bratski. Acesta era singurul divertisment pe care şi-l îngăduiau surorile în monotona lor viaţă de zi cu zi.

Pentru a nu fi încălcate pravilele tipicului mănăstiresc, egumena poruncise ca nici una dintre ascultătoare să nu iasă după apă fără binecuvântarea stareţei sale. De aceea, oricine se ducea la râu după apă era îndatorată să o vestească mai întâi pe povăţuitoarea sa. 

Odată însă, s-a întâmplat ca, în ciuda acestei rânduieli, una dintre tinerele ascultătoare, folosindu-se de lipsa din chilie a stareţei sale, a plecat la Nipru după apă fără binecuvântarea acesteia. 

Ajungând la râu, ea a dat să scoată apă; poticnindu-se însă a căzut şi a scăpat în apă cheia de chilie pe care o ţinea în mână. Sărmana fată a izbucnit în plâns, frângându-şi mâinile cu deznădejde.

‒ Cum o să mă arăt acum înaintea stareţei? îşi zicea ea stând pe mal. Cu ce o să deschid acum uşa chiliei?...

Deodată, ca din pământ, apare peticitul Teofil. 

‒ De ce plângi?

Fata i-a povestit necazul ei. 

‒ Aşa-ţi trebuie, ca să nu mai mergi altădată după apă fără binecuvântare... Totuşi, dă-mi cofa; o să te ajut. 

Ascultătoarea i-a dat cofa. Fericitul s-a aplecat spre apă şi, însemnând vasul cu semnul crucii, a scos cofa plină. 

‒ Na, ţine, şi pleacă acasă... Ai aici apa, tot aici ai şi cheia pierdută...

Ascultătoarea a privit în cofă şi pe fundul ei a văzut cheia pierdută. Plângând de bucurie, a dat să se arunce la picioarele lui Teofil: acesta însă de acum se făcuse nevăzut. Minunându-i pe toţi într-acest fel cu înălțimea duhului şi a vieţii sale, fericitul Teofil dădea mărturie prin pilda sa vie despre puterea minunată pe care o arată firea omenească, ce însuşiri sunt ascunse în sufletul şi în trupul omului numai dacă se lasă pătruns pe de-a-ntregul de puterea şi stăpânirea Harului lui Hristos.

(Vladimir ZnoskoSfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos - Viața și acatistul, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 8-9)

De la același autor

Ultimele din categorie