Ce este cuvântul? Cum să înţelegem? Şi aş vrea să leg acest cuvânt, cu ajutorul Domnului, şi de noţiunea de cultură, cultura Duhului, cum am spus. Scriptura ne arată că Dumnezeu, când a făcut pe om - dacă mă iertaţi, mă duc un pas mai îndărăt: când a făcut tot ce-a făcut înaintea omului - printr-un singur cuvânt a înfăptuit: Să fie! Când a fost vorba de om, altfel a făcut Dumnezeu pe om. S-a sfătuit: „Să facem om în chipul nostru şi-n asemănarea noastră.” Şi înţelegem că omul nu este o făptură ca toate celelalte făpturi. Şi înţelegem aceasta nu din mândria noastră, ci prin cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Şi vedem cum, prin cuvânt, Dumnezeu continuă să cheme, să ia legătură cu omul. Dumnezeu prin cuvânt îl sfătuieşte pe Adam. Când Adam cade, după ce nelegiuirea cuprinde toată istoria pământului până la distrugerea lui sub Potopul lui Noe, vine un moment în istorie când Dumnezeu iarăşi vorbeşte omului, dând prin Prorocul Moisi o lege.

Legea aceasta avea două meniri: S-aducă pe om din nelegiuire la o lege - asta o putem înţelege toţi, legea morală - dar să dea şi nişte indicaţii în acea lege despre ce avea să facă Dumnezeu la „sfârşitul vremii,” la plinirea vremii mai bine zis. „Plinirea vremii” avea să fie nu un lucru cronologic în primul rând, ci întruparea acelui Cuvânt. Spune Sfântul Pavel în Epistola sa către Evrei: „Dumnezeu, Care în multe feluri a vorbit părinţilor noştri, în ‘sfârşitul vremii’ ne-a vorbit prin însuşi Fiul Său.” Or acest însuşi Fiul Său se numeşte şi Cuvânt al lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu revine acuma să-Şi continue lucrarea de înfăptuire prin „dialogul” pe care îl încheagă cu Omul, mai bine zis îl „reîncheagă,” după despărţirea ce se produsese în Rai prin căderea lui Adam. Cuvântul îl putem înţelege ca energie - energie creatoare.

Dar cuvântul omului ce este? Dacă omul este chipul lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu care poate să ajungă până la asemănarea lui Dumnezeu, şi cuvântul omului este o energie. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă ca prin cuvânt de rugăciune să ne apropiem de Dumnezeu. Omul în rugăciune ajunge la starea cuvântului cea mai înaltă, unde cuvântul lui prinde puteri, în Duhul lui Dumnezeu, să înfăptuiască, oarecum aşa cum şi Dumnezeu a înfăptuit. Omul nu este menit să facă şi el, să creeze o lume; omul este menit să dezvolte acest chip al lui Dumnezeu din el întru asemănarea deplină. Aşa înţelegem noi mântuirea.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002)