Maica Domnului e mai presus de minte și de cuvânt
Mărim pe Maica Domnului pentru mărețiile ei, pentru mărețiile ei izvorâte din Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din Fiul său care S-a întrupat, din Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a devenit și Fiu al Maicii Domnului. Cine? Cel ce este Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Vorbind cu Maica Domnului spunem: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt”. Cum e Maica Domnului mai presus de minte şi de cuvânt? Ce înseamnă aceasta? Înseamnă: cuvântul nu o cuprinde, iar mintea nu o înţelege. Stăm copleşiţi de măreţia Maicii Domnului, în faţa Maicii Domnului: „Cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim”. Mărim pe Maica Domnului pentru măreţiile ei, pentru măreţiile ei izvorâte din Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din Fiul său care S-a întrupat, din Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a devenit şi Fiu al Maicii Domnului. Cine? Cel ce este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu din veci şi Om adevărat născut din Preasfânta Fecioara Maria.
Maica Domnului este numită Născătoare de Dumnezeu, nu în înţelesul că L-a născut pe Dumnezeu, că înainte de a fi Dumnezeu a fost Maica Domnului, ci în înţelesul că Cel pe care L-a născut ca om nu era numai om, ci era şi Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Unde s-a petrecut unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos? S-a unit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Noi aşa mărturisim şi aşa ne învaţă Biserica noastră.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 69-70)
Maica Domnului – atât de apropiată, dar mai presus de minte și cuvânt
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro