ce am castigat la referendum

Cel mai lung drum e de la urechi la inimă. Dar care-i cel mai scurt?

Nădejdea noastră nu stă în nişte legi civile favorabile credinţei. Când este însă nevoie, ne implicăm şi dăm mărturie inclusiv prin vot despre cele mai adânci convingeri ale noastre. Aşa cum creştinii din vechime erau îndemnaţi să nu caute cu dinadinsul să iasă în calea celor ce căutau să-i ucidă pentru credinţa în Hristos, dar când erau prinşi sau puşi în situaţia de a da mărturie, o făceau chiar cu preţul vieţii. Pe scurt: sub nici o formă nu trebuie să milităm pentru edificarea unui stat articulat teocratic, dar nici să stăm cu mâinile în sân când avem şansa de a ne spune punctul de vedere în societate. Ca oricare alţi cetăţeni, de altfel.

Despre referendum. Din nou?

Categoric, unul dintre evenimentele cu cel mai mare impact în viaţa Bisericii a fost, anul trecut, referendumul despre clarificarea definiţiei căsătoriei în Constituţia României. Evaluat şi analizat cu seriozitate, el poate constitui, pentru orice cleric, un foarte bun punct de plecare pentru o dinamizare a pastoraţiei şi o revigorare a lucrării misionare. S-a scris mult pe această temă, inclusiv eu am alocat spaţii generoase în cadrul rubricii mele săptămânale. Dacă reiau acum acest subiect este pentru că îmi doresc o abordare „la rece” după ce, aparent, apele tulburi s-au mai limpezit. Am să încerc să formulez câteva concluzii.

Ce am câștigat, totuși, la referendum

Cu toată ura, minciuna, dezinformarea și manipularea ‒ atât de intense, mai ales pe rețelele de socializare ‒, referendumul a adunat la vot aproape 4 milioane de români. Nu e rezultatul dorit, dar e un foarte bun început. Lucrurile nu se vor opri aici, cei care au votat DA au înțeles că e nevoie de o și mai mare mobilizare pe viitor pentru ca vocea lor să conteze în societate.