Cu o săptămână înainte de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, românii au fost chemați la un referendum pentru clarificarea definiției căsătoriei din Constituția României. Cei 3 milioane de semnatari ai inițiativei de revizuire a Constituției au dorit să se scrie clar în legea fundamentală a țării că o căsătorie nu se poate oficia decât între „un bărbat și o femeie” ‒ nu „între soți” cum apare acum. Situația actuală permite ca, prin modificarea în Parlament a Codului civil, pe viitor să se poată „căsători” între ele două persoane de același sex sau chiar mai multe persoane (în Columbia se poate celebra chiar și „unirea” a trei bărbați - a se vedea cazul prezentat în ediția din 3 iulie 2017 a publicației „The Guardian”). Referendumul nu a fost validat, pentru că nu s-au prezentat la vot cel puțin 30% dintre alegători. Cu toate că îmbracă hainele unui eșec, acest referendum cu 21,1% prezență la vot ascunde și multe câștiguri, dintre care amintesc doar trei.

Primul câștig îl reprezintă însăși dezbaterea iscată. Dincolo de resentimentele de ordin politic sau de activarea unei suspiciuni cu privire la modul în care a fost formulată întrebarea de pe buletinul de vot, românii nu au ieșit la vot pentru că nu au crezut că este în joc o problemă reală: „Unde vedeți voi homosexuali care să vrea căsătorie? De ce spuneți că sunt în pericol copiii noștri? Că doar noi nu auzim nimic de prin grădinițe sau școli”. Cam asta a fost atitudinea multor români. Deși cred că nu este unul care să nu aibă măcar o rudă sau un prieten prin străinătate, nu li s-a părut util să-i întrebe dacă este adevărat ce se spune despre problemele provocate în societățile occidentale de agenda neomarxistă. (Apropos, nu degeaba românii din diaspora au străbătut chiar și sute de kilometri și au stat și la cozi imense, doar pentru a vota la referendum. Își doreau ca măcar România să fie apărată de plaga sexomarxistă ce mutilează atâtea suflete din Occident). Nu a contat pentru cetățenii ce nu au venit la vot nici măcar faptul că deja există în România inițiative legislative sau proiecte pe agenda ministerelor ce vor lovi puternic în familia românească și în educația copiilor. Nu. Pur și simplu și-au astupat urechile și și-au acoperit ochii ca să nu ia la cunoștință ce li se pregătește lor și celor dragi, mai ales copiilor lor. Și asta, pentru că nici în presă nu se discută decât extrem de rar astfel de subiecte, nici autoritățile nu informează corect asupra unor măsuri ce aduc atingere moralității acestui popor. Încât, poate cel mai mare câștig al acestui referendum este tocmai faptul că s-a pus pe agenda publică un subiect despre care acum a cam aflat toată lumea. Ceea ce doreau să facă pe întuneric, vor fi nevoiți să facă la lumină (v. Matei 10, 27). Măcar au fost deconspirate planurile celor ce, prin „dezbatere publică” asupra unor proiecte legislative, înțeleg doar postarea unei propuneri pe un site guvernamental cu audiență nesemnificativă.

Al doilea câștig este consolidarea încrederii oamenilor că pot produce schimbări importante în viața societății și fără implicarea partidelor politice. Practic, întreaga clasă politică fie a boicotat, fie a tratat cu indiferență o problemă vitală pentru sănătatea națiunii. Au fost și excepții notabile, dar la nivel de persoane, nu de partid. Cu toată ura, minciuna, dezinformarea și manipularea ‒ atât de intense, mai ales pe rețelele de socializare ‒, referendumul a adunat la vot aproape 4 milioane de români. Nu e rezultatul dorit, dar e un foarte bun început. Lucrurile nu se vor opri aici, cei care au votat DA au înțeles că e nevoie de o și mai mare mobilizare pe viitor pentru ca vocea lor să conteze în societate. Și, cu siguranță, s-au „vaccinat”, cu această ocazie, devenind imuni la cam toate tipurile de diversiuni posibile și la variile categorii de jigniri și înjurături. Sunt oameni care au susținut o cauză nobilă ‒ frumusețea instituției căsătoriei și a familiei ‒, oameni care au învățat să aibă încredere în valori perene și care și-au consolidat o viziune sănătoasă asupra vieții. Dezamăgirea de după invalidarea referendumului îi va întări și mai mult sufletește, iar rezultatul votului îi va motiva să continue.

Al treilea câștig îl are Biserica Ortodoxă Română ‒ ca să vorbesc și în calitate de preot, nu doar de cetățean. Este un moment greu acum, fără doar și poate. Moment de reflecție, de analiză, dar mai ales de fapte vrednice de pocăință. Istoria ne învață însă că forța duhovnicească a creștinilor slăbește în vremuri de delăsare, de bunăstare materială, atunci când are cârmuitori favorabili. O constată încă de acum 16 secole Sfântul Ioan Gură de Aur: „Când pe tronul împărătesc se urcă unul care mărturiseşte aceeaşi credinţă în Dumnezeu ca şi noi, religia se moleşeşte. Atât de puţină nevoie are să fie îmboldită de cinstirile ce i le dau oamenii! Dar când stăpâneşte un împărat necredincios, care ne prigoneşte pe toate căile şi ne acoperă cu mii şi mii de rele, atunci religia noastră biruieşte, atunci ajunge mai strălucitoare, atunci e timp de răsplăţi şi de trofee, atunci e prilej de cununi, de strigări şi de curaj” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi”, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, pp. 342-343). Pentru un creștin, pentru Biserică în general, vremurile în care credința este greu încercată, în care mulți slăbesc sau apostaziază, nu este altceva decât șansa unei înnoiri, a unei radicale și exclusive alipiri de voia lui Dumnezeu. Să privim în urmă și vom constata lesne că s-a umplut calendarul de sfinți în vremuri de prigoană sau de încercare, pe când în timpuri de libertate și prosperitate materială cu greu poți găsi câteva repere la nivel de sinaxar.

Ce s-a pierdut ‒ ca să încercăm și un răspuns pe scurt la o astfel de întrebare ‒ în urma referendumului? Nimic concret, deocamdată. Conform legilor în vigoare, căsătoria se poate oficia în România tot doar între un bărbat și o femeie. Sigur, situația aceasta se poate schimba în Parlament în doar 2-3 ore, nimic nu ne garantează că va rămâne așa. Iar până ar realiza românii care vor fi consecințele nefaste ale unui astfel de act eminamente dictat politic, fără o susținere reală în popor, e posibil să treacă și ani. Dar cele câteva milioane care au spus DA la referendum nu vor sta cu mâna în sân și nu vor înceta să dea mărturie publică precum „glasul celui ce strigă în pustie” (Ioan 1, 23). Respectând pe tot omul și libertatea fiecăruia de a alege ‒ așa cum Însuși Dumnezeu o face ‒, vom da mărturie fiecare și împreună cu toții despre faptul că noi alegem Viața, nu moartea. Și vestea cea bună este că această alegere nu mai trebuie validată de nici un referendum.