hristocentrism
 

Centralitatea lui Hristos în Epistola către Efeseni a Sf. Ignatie Teoforul

Părinţii Apostolici sunt consideraţi astfel atât pentru faptul că au fost ucenici direcţi ai Sfinţilor Apostoli, cât şi pentru faptul că ei, în scrierile lor, au redat cu fidelitate învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli. Toţi au trăit în epoca apostolică, fapt ce-i localizează temporal în primele două generaţii creştine, de la sfârşitul secolului I şi a doua jumătate a secolului al-II-lea.  Caracterul hristologic şi apostolic al Tradiţiei a fost tratat de ei prin referire continuă la fapte din Sfânta Scriptură, prin citarea copioasă de texte biblice şi prin sublinierea importanţei deosebite a unor cuvinte ori formule ale Domnului. Tensiunea dintre credinţa, pe de o parte, în esenţă - reală, în istorie, a lui Iisus, şi credinţa, pe de altă parte, în existenţa supranaturală a divinităţii Lui, a alcătuit temelia hristologiei bisericeşti şi a dus la o serie de concepţii care reprezentau posibilităţi paralele şi interferenţe, dar care încă nu se cristalizaseră în sisteme deplin închegate. Importanţa şi valoarea hristologiei Părinţilor Apostolici constau în faptul că ea este cea mai veche mărturie a tradiţiei creştine biblice, bucurându-se de un prestigiu aproape egal cu al celei cuprinse în cărţile canonice. Prin caracterul ei apologetic, hristologia aceasta a contribuit la risipirea rătăcirilor şi atacurilor străine, întărind conştiinţa Ortodoxiei.