Avem mare nevoie de onestitate

Cuvinte duhovnicești

Avem mare nevoie de onestitate

    • Avem mare nevoie de onestitate
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Fără onestitate, ne putem permite să ne „odihnim” în câte o cădere care, de fapt, este delăsare. Să nu fie!

Nu ca să primim darul care se dă fără condiţii şi fără merite, ci ca să nu uităm că l-am primit.

Bucuria aceea este un act de primire conştientă a noastră în Domnul, este împărtăşirea Sa de Sine cu noi.

Actele Sale sunt în afara timpului.

Când participăm la ele, când vine la noi, ne împărtăşim de El şi suntem şi noi acolo.

Când nu mai simţim asta, suntem în timp şi trăim „urma gândului”, dar în adânc suntem acolo.

A fi onest înseamnă să nu uităm asta! Să nu ne mai permitem să confundăm existenţa cu fiinţa. Să nu primim acel „oare?” vrăjmaş  care  a  biruit-o pe Eva în rai.

Trăind în timp cu amintirea vie a acestei Întâlniri de Dincolo, vom putea să ne ţinem mintea în iadul existenţial şi să nu deznădăjduim.

Fără onestitate, ne putem permite să ne „odihnim” în câte o cădere care, de fapt, este delăsare. Să nu fie!

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 40-41)

Citește despre: