Pentru a ne împuțina patimile și pătimirile, trebuie nu numai să ne luptăm împotriva lor, ci să avem și vigilența duhovnicească necesară „ca [acestea] să nu crească”.

În această privință, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează: „Luptă ca să dobândești virtuțile și, după aceea, ține-te treaz ca să le păstrezi”. Eforturile noastre, deci, se împart între a ne război împotriva patimilor și a păstra virtuțile. Aceasta nu este deloc o luptă ușoară. Nu este defel lesne a te transfoma pe tine însuți, a te curați de patimi și a te umple de virtuți.

Sfinții Părinți ne spun că războiul duhovnicesc se poartă prin urmarea poruncilor Mântuitorului Hristos. Știm cu toții că acela ce se nevoiește să-și supună trupul sufletului, și sufletul Domnului, dobândește virtuțile trupești și sufletești necesare edificării sale duhovnicești – în timp ce la omul căzut, trupul este hrănit de materie, de lucrurile materiale, iar sufletul este hrănit de trup. Raportul acesta de forțe trebuie însă modificat: trebuie să ne eliberăm de această stare nefirească. Pentru redobândirea echilibrului duhovnicesc, sufletul trebuie să învețe să se hrănească cu harul dumnezeiesc, iar trupul cu sufletul plin de har. Acest deziderat se poate realiza prin dobândirea virtuților, cum ar fi smerenia, dragostea, postul, asceza, rugăciunea, ascultarea.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 329)