Bunătățile mărturisirii dese

Pe toţi cei care se mărturisesc regulat, nu îi cuprinde frica morţii. Ei sunt mereu pregătiţi, de vreme ce prin pocăinţă neîncetată şi-au curăţit sufletul, şi aşteaptă în pace mutarea lor din lumea stricăciunii în fericirea Raiului.

Pentru a avea roade în viața duhovnicească se cere ca apropierea noastră de Taina Mărturisirii să fie cât mai deasă, iar nu numai atunci când facem un mare păcat. Din mărturisirea regulată izvorăsc după Sfântul Nicodim Aghioritul, multe bunătăţi:

1. Patimile, neputinţele şi relele obişnuinţe nu cresc şi nu se întăresc, ci dimpotrivă prin spovedanie deasă se micşorează şi îşi pierd din putere.

2. Cel care se mărturiseşte des, făcându-şi regulat o cercetare de sine, îşi descoperă cu şi mai multă acrivie păcatele sale, şi le ține minte mai uşor.

3. Chiar şi atunci când cineva săvârşeşte un păcat de moarte (mândrie, iubire de argint, desfrânare, invidie, lăcomia pântecelui, mânie, trândăvie), prin spovedanie, îndată vine harul lui Dumnezeu în suflet, restabilind iarăşi pacea. Dimpotrivă, dacă păcatul rămâne nemărturisit pentru mult timp, acesta distruge sufletul cu mustrările de conştiinţă şi lucrul cel mai grav şi vă rog să luăm bine aminte la aceasta, este că în tot acest răstimp cât omul rămâne nemărturisit, se lipseşte de harul dumnezeiesc şi toate faptele sale bune (posturi, rugăciuni, milostenii) rămân fără răsplată.

4. Spovedania regulată, făcută cu pocăinţă şi sinceritate, devine pentru cei care se mărturisesc ca un zid împotriva ispitirilor demonice, şi nu sunt vătămaţi  de vrăji, farmece şi, în general, de lucrările satanice ale oamenilor invidioşi. Iar că acest lucru este adevărat o dovedeşte faptul că deşi vrăjitorii sfătuiesc, desigur  pentru a înşela pe credincioşi să meargă la biserici, să dea Sfinte Liturghii, să facă Sfinte Masluri şi rugăciuni, să aprindă lumânări, cu toate acestea le atrag atenţia că nu trebuie să se mărturisească, pentru că altfel nu va reuşi lucrarea lor satanică. Odată un demonizat îi spunea unui credincios: „Ce să-ţi fac dacă ai mers la ţapul cel bătrân şi le-ai şters?”, înţelegând prin „ştergere” spovedania, iar „ţapul bătrân”, duhovnicul. Iertarea păcatelor este, aşadar, reală şi de aceea diavolul nu mai are în zapisele sale păcatele mărturisite. Iar ca o concluzie, putem spune că epitrahilul duhovnicului nimiceşte orice înrâurire demonică. „îi arde blana”, cum spun oamenii din popor.

5. Pe toţi cei care se mărturisesc regulat, nu îi cuprinde frica morţii. Ei sunt mereu pregătiţi, de vreme ce prin pocăinţă neîncetată şi-au curăţit sufletul, şi aşteaptă în pace mutarea lor din lumea stricăciunii în fericirea Raiului.

6. Mărturisirea regulată preîntâmpină păcatul, deoarece atunci când se gândeşte cineva că iarăşi va trebui să se smerească în faţa duhovnicului şi să primească canon, se sileşte să nu mai păcătuiască.

(Arhim. Atanasie Anastasiu, Povățuire către pocăință, Editura Evanghelismos, p. 103-105)

Ultimele din categorie