pocăință
 

Felurile pocăinței omului și puterea ei de a-L face pe Dumnezeu să-Și revoce hotărârile

Omul păcătuiește înaintea lui Dumnezeu ca o ființă unică psihosomatică, adică compusă din suflet și trup. De aceea și pocăința este îndoită: plâns, întristare, smerenie, căință, zdrobire pentru suflet și post, rea-pătimire, luptă, nevoință sau și milostenie pentru trup. „Și a văzut Dumnezeu faptele lor că s-au întors” (nu formal, ci esențial) „din căile lor cele rele și I-a părut rău lui Dumnezeu de prezicerile cele rele pe care a zis că le va face lor și nu le-a împlinit” – aflăm aici că se aplică acel profetic: „mila biruiește judecata” (adică mila lui Dumnezeu covârșește hotărârea Lui pedepsitoare).

Să trăim în prezent – singurul timp care ne aparține

Recomandă avva „să trăim în prezent”, căci este singurul timp care este cu adevărat real, singurul timp care contează cu adevărat pentru noi. Ce trebuie să ne preocupe este cum suntem noi în prezent, care este starea în care suntem susceptibili, acum, de a ne înfăţişa dinaintea lui Hristos. Aducerea-aminte de moarte pare a fi unul dintre mijloacele privilegiate de a pune aceste sfaturi în practică, de a ajunge la detaşare şi de a trăi ancorându-ne în momentul prezent.

Regret sau pocăință?

Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat pocăința sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristețea pe care i-a provocat-o simțământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde. Pocăința are, așadar, două direcții. Una către trecut, și alta către viitor. Te pocăiești pentru greșelile trecutului și, în același timp, crezi și încerci să devii al lui Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu e ceva static. Am făcut o greșeală și o accept. Nu! Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o depășesc. Nu rămân acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc, și mai mult, privesc înainte, spre viitor.

Îndepărtarea de Dumnezeu – principala sursă a nefericirii

Dumnezeu îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.

Dumnezeu Se uită la inima noastră, nu la cuvinte multe și goale

Dacă rugăciunea îndelungă nu se potrivește cu aprinderea duhului, mai bine să o scurtăm, însă ea să fie fierbinte. Adu-ți aminte că un cuvânt al vameșului, spus dintr-o inimă fierbinte, l-a îndreptățit pe el. Dumnezeu ia aminte nu la multele noastre cuvinte, ci la starea inimii.

Milostenia ne aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu

Dacă o persoană se află în dificultate, filantropul nu trebuie să țină cont de caracterul, originea, credința sau înfățișarea acestuia. Imitându-L pe Dumnezeu, nici el nu trebuie să facă discriminări.

Știm prețul amânării pocăinței?

„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)
Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii.
___   Părintele Petroniu Tănase

Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare

Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. Să căutăm aceste mijloace de curăţire, aceste ajutoare de spovedanie, de curăţire lăuntrică înainte de împărtăşirea noastră, ca să ne putem împăca cu Dumnezeu şi să primim harul Lui mereu asupra noastră. 

„Prin Sfânta Împărtășanie, omul îşi despovărează conştiinţa de păcate, de frica de rob, păstrând doar sfiala de fiu”

„Sfânta Împărtăşanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an.”

Pagini