pocăință
 

Să ne cercetăm conştiinţa și să ne pocăim înainte de spovedanie

Plângem noi, oare, când simţim năvălirea gândurilor necurate în inimă; când suntem atraşi de mândrie, răutate, invidie, lăcomie, zgârcenie; când faţă de vrăjmaşul nostru simţim nu iubire, ci duşmănie; când suntem atraşi de patima beţiei, a iubirii de argint şi a iubirii de avuţie?

Regret sau pocăință?

Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat pocăința sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristețea pe care i-a provocat-o simțământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde. Pocăința are, așadar, două direcții. Una către trecut, și alta către viitor. Te pocăiești pentru greșelile trecutului și, în același timp, crezi și încerci să devii al lui Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu e ceva static. Am făcut o greșeală și o accept. Nu! Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o depășesc. Nu rămân acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc, și mai mult, privesc înainte, spre viitor.

Îndepărtarea de Dumnezeu - principala sursă a nefericirii

Dumnezeu îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.

Rugă-n taina șoaptelor nespuse

Doamne, tinde-Ţi patrafirul peste faţa mea de lut, sufletu-mi neghiob şi slut  să-l albeşti cu tibişirul când amurgu-şi toarce firul peste-un pic de gând tăcut.

Milostenia ne aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu

Dacă o persoană se află în dificultate, filantropul nu trebuie să țină cont de caracterul, originea, credința sau înfățișarea acestuia. Imitându-L pe Dumnezeu, nici el nu trebuie să facă discriminări.

Cine trebuie să se spovedească?

„Toţi trebuie să ne pocăim: şi mireni şi călugări, şi preoţi şi arhierei nici unul să nu se depărteze de la pocăinţă, pentru că toţi am greşit şi greşim şi suntem datori să ne pocăim... Iar cum că spovedania sau pocăinţa e trebuincioasă şi pentru preoţi, ca şi pentru călugări şi mireni, chiar apostolul mărturiseşte zicând: «Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă tămăduiți».”

Pocăința sinceră atrage harul, care este întâlnire personală a omului cu Dumnezeu

Dumnezeu nu vine într-un trup împovărat de păcate. De aceea, avem nevoie de pocăință sinceră și corectă. Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu. Dumnezeu dă și omul primește, dacă are deplină credință și dacă se supune voii dumnezeiești și, în consecință, dacă leapădă și se întoarce de la orice răutate.

Știm prețul amânării pocăinței?

„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)

Dacă mama refuză să dea naştere, refuză ea însăşi să aibă viaţă veşnică

Toate păcatele se pot ierta, spun Sfinţii Părinţi, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu preţul unor osteneli, nevoinţe, al unei pocăinţe care poate dura viaţa întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortaţi plâng înaintea lui Dumnezeu şi cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă.

Credinţa în Dumnezeu este mai uşoară decât necredinţa

Cel care săvârşeşte nedreptate mănâncă, dar niciodată nu se satură; jefuieşte şi răpeşte, dar niciodată nu are îndeajuns. Se răzbună, dar nu e mulţumit. Urăşte pe Dumnezeu şi pe oameni, dar nu e fericit. Şi după ce dobândeşte pe pământ ceea ce-şi doreşte, cade şi se prăbuşeşte.

Pagini