pocăință

Pocăința – drumul către credință

Până când omul nu împlinește lucrul în care a crezut, credința nu este credință adevărată.
Începi să te pocăieşti atunci când începi să posteşti, căci fără postire pocăinţa ta este moartă!

Locul unde se sâvârșește Taina Spovedaniei

Spovedania sau mărturisirea păcatelor se face în Biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca penitentul să ştie că îşi mărturiseşte păcatele ca şi când ar sta în faţa lui Hristos însuşi, preotul fiind doar reprezentantul sau martorul Acestuia.
Dumnezeu îi iubeşte pe cei smeriţi şi revarsă peste ei darul Său.

În Ortodoxie nu există drum închis

Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta. Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Acolo, în cadrul acestei treziri, are loc miracolul pocăinței. Pocăința se realizează prin harul divin. Trebuie doar ca noi să facem o mișcare înspre Dumnezeu și de aici încolo vine harul. Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni.

Rânduiala Tainei Spovedaniei

Preotul este dator să atragă atenţia penitenţilor sau să-şi catehizeze din vreme credincioşii că mărturisirea lor, pentru ca să le fie de folos, trebuie să îndeplinească unele condiţii. Să fie benevolă, adică făcută din toată inima şi din proprie iniţiativă, să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făptuite de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic, să fie sinceră şi obiectivă, adică să arate păcatele aşa cum s-au săvârşit, fără să caute să ascundă, și să fie făcută cu umilinţă şi zdrobire de inimă, deci cu adâncă părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră şi hotărârea de a nu le mai repeta.

Spovedania – Taina care ne eliberează

Tot mereu, părinții noștri Și părinții dragi ai voștri, Post de post se spovedeau Și mereu se-mpărtășeau.

Cuviosul care și-a cunoscut dinainte data sfârșitului, însemnând-o pe un perete al peșterii

„Părinte Ioanichie, tare te mai așteptam să vii, că pentru mine aceste trei zile au fost mucenicie. Mi-a fost foarte rău, am răcit tare, tușesc și nu pot respira și am mare temperatură”. Atunci, părintele Ioanichie a vrut să-i pună din nou comprese și ventuze, dar sfântul i-a răspuns cu blândeţe că de acuma nu mai trebuie nimic, căci totul s-a terminat și că peste scurt timp trebuie să plece la Domnul.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – în Ţara Sfântă, pe urmele lui Hristos

După ce s-a nevoit mai întâi singur într-o peşteră din pustiul Iordanului, s-a retras apoi în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” de pe Valea Cedrilor. Aici a dobândit darul lacrimilor şi al rugăciunii inimii şi a răbdat grele lupte şi încercări de la diavoli. Astfel, ajunsese atât de despătimit, încât răbda ocara şi toate cu bucurie, avea mare milă pentru toată zidirea şi nu se temea niciodată de diavoli, de boală şi de moarte.

Primul pas spre vindecarea de patima desfrânării

Curăţia este o stare a inimii la care se ajunge prin înfrânarea poftelor trupeşti şi prin refuzarea ispitelor ce vin prin gânduri şi dorinţe. Patima desfrâului îl asaltează pe om din tinereţe şi nu se stinge decât atunci când vor fi înfrânate celelalte vicii. De aceea, lupta împotriva desfrânării se dă pe două fronturi, adică în trup şi în suflet.

Pagini